Cum sa nu te stresezi cu examenele in 10 pasi (reteta personala)

10 01 2010

Vine Bacu’. Stres, tata. Clasa a 12a, toata lumea iti strica echilibrul interior si-ti mesteca rabdarea. Cu totii au brusc senzatia ca materia lor e de examen. De aceea am conceput o reteta bazata pe cateva principii fundamentale (Ca de exemplu Timpul trece repede cand te simti bine sau Banii nu aduc fericirea decat cand vin multi deodata) care sa ne ajute pe noi, elevii, animalute pacatoase ce suntem, sa ne relaxam mintea si trupul.

1. Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese. Speculeaza. Profita de prof. Stii ca nu pune absente? Fa-ti pauza mai lunga. E genul care sta nemiscat la catedra si dicteaza? Daca n-ai nevoie de materie, castile si somn, cum fac eu la religie. Si mai nou, de cand am Eseul, la romana :>. Sau ocupa-te cu altceva.

2. Daca ti-e rau, inseamna ca sigur ai ceva in stomac => nu esti bulimic/a sau anorexic/a. Bine, nu te du praf  la scoala, lumea treaza din jur probabil ca o sa isi dea seama ca tu nu poti sa te tii pe picioare de mort ce esti. Sau nu. Dar totusi, sa ne amintim ca si profesorii sunt (desi pare ciudat) oameni si si ei ai fost candva(cand!?) tineri. Te asigur ca un prof recunoaste un om mort. Oricum, treaba sta cam asa: daca pleci pur si simplu de la ora, o sa suferi consecintele mai devreme sau mai tarziu. Sau cand te rogi de prof sa-ti dea un 5 sa nu ramai neincheiat. Tu, ca o satana mica ce esti, o sa pleci pentru ca ti-e rau. „Rau”. Nimeni nu o sa-ti aiba grija, si la ora viitoare te intreaba ce mai faci. Nu te stresa. Numa’ sa nu uiti de ce ti-era rau.

3. Lumea o sa te toace cu examene. O sa te puna sa inveti. Ii bine ca se intampla asta, dar cateodata pur si simplu NU poti. Aseaza-te la birou cu cartea in fata, eventual frunzareste putin sa para mai veridic. Si apoi fa ce vrei.

4. Siguranta de sine. Repeta-ti ca va fi bine, pana cand te crezi si tu. Chiar daca stii ca esti in rahat. Treaba chiar merge. Cu toate astea, nu uita sa inveti pentru examen totusi. Dumniezo’ nu stie fizica si mate, te asigur.

{Pauza. Is atata de obosita si de plictisita de mi se pare ca se ridica fum de tigara din birou si vad bulinute si punctulete si imi fuge privirea.}

5. Imparte materia. Altfel va trebui sa fii pe turbo in ultimele zile. Si cuvantul de ordine e „calm”, nu? Treaba asta suna putin aiurea scrisa la un loc cu „profita de prof” si „chiuleste”. Dar sa nu uitam ca ideea e sa nu fii stresat, nu sa pici.

6. Fii un mic jurnal. Lasa lumea sa-ti povesteasca despre cat de mult se streseaza. O sa iti dai seama ca esti fericit/a in comparatie cu ei.

{Am dormit vreo ora si ceva. Misto. Macar nu-mi mai fuge privirea.}

7. Dormi suficient. Daca nu, esti oricum cu curu-n sus. Si partea buna: Daca dormi nu-ti pasa. Plus ca ai ocazia sa-ti bei cafeluta.

8. Zambeste. It will get things off your head. Doar nu ti-o fi lene sa contracti 14 muschi. Iti trebe vreo 60 sau 70 ca sa te incrunti asa ca sa nu aud comentarii. Plus ca oamenii isi fac o parere buna despre semenii care zambesc. Bine, fara sa devina zambile. Poti sa si flirtezi daca vrei. Dar nici nu iti pot spune cat e de important sa o faci cu inocenta.

9. Schimba aerul. Iesi la plimbare. Ia-ti playerul si du-te. Sau du-te pur si simplu. Nu sta in casa!

10. Examenele nu sunt totul.





Santajul sentimental

23 12 2009

… de Susan Forward si Dona Frazier. De la editura 3(TReI). I-am cerut-o imprumut unchiului meu. Nu credeam sa mi-o imprumute, dar a facu-o, desi de obicei e atasat de cartile lui. Carte de psihologie practica.Interesant, nu? cred c-am mai scris despre faptul ca astfel de carti sunt la moda. Mie personal mi-a placut titlul. A, si mai e ceva. Prepare, asta va suna misogin. Bai, deci m-am indoit de ras cand am vazut ca-i scrisa de doua femei. Ok, recunosc, la inceput nu mi s-a parut ceva special. Dar apoi am citit-o ( nu stiu cum am reusit, dar am citit-o din scoarta in scoarta) si am constatat ca marea majoritate a cazurilor prezentate aveau ca „atacatori sentimentali” barbatii. Bun. Acum sa tragem linie, sa adunam datele si sa ridicam la patrat. Da? Asa. Si acum sa tragem o concluzie. Cam cat de frustrat tre’ sa fii ca sa scrii o asemenea carte? Pentru ca sincer nu cred ca e o idee care-ti vine in timp ce esti la o cafea cu „pisi” ta cu care iti place sa mergi la „magazinul ala dragut  cu posete, de pe colt”, ca sa vedeti ce i-a mai copt mintea lui Vuitton.

Sincer, cartea m-a amuzat si de-aia scriu despre ea. A, si ca sa va povestesc ce-am invatat, normal. Cica santajistii actioneaza inconstient. Adica iti fac rau si nici macar nu isi dau seama. Si partea cea mai tare, creme de la creme, a fost ca erau enumerate niste replici prin care poti sa recunosti un santajist. Permiteti-mi sa exemplific:

„esti atat de egoist/a!”

„credeam ca esti diferit de ceilalti/celelalte!”

„credeam ca ma iubesti!”

„n-am sa mai vorbesc niciodata cu tine!”

„ai sa ma imbolnavesti!”

Ok. Concluzia pe care am tras-o citind aceste replici a fost ca toti suntem santajisti. Mi-e greu sa cred asa ceva. Mai ales ca sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi am folosit aceste replici macar odata. Macar intr-o cearta. Si uite asa am ajuns sa fiu convinsa ca minunatele carti de psihologie practica nu-s bune de nimic.

Destepti aia care le scriu stiind ca exista oameni suficient de prosti incat sa se increada in asa ceva.





Alta mancare de peste

21 12 2009

Dupa ce numa’ n-am dat capac unei cafele astazi de dimineata si am reusit sa povestesc cu o persoana cu care m-am certat…pot sa zic ca-s fericita.

Sunt unele zile in care chiar nu conteaza daca-i urat afara, daca ploua sau ninge sau e ceata s-o tai cu cutitul. In zilele alea, sunt fericita. Pur si simplu ma trezesc bine dispusa, cu fata spre sfantu’ tavan si cu un zambet aproape tamp atasat de buze. Ma ridic din pat cu usurinta si ma indrept plutind catre filtru, lucru pe care in zilele mele mai rele il realizez cu usurinta cu care o balena esuata se intoarce in apa. A se citi ca si cum as avea un munte legat de picior. In fine. Dupa varsarea dozei necesare de cafea (fara sa dau peste tot pe langa!) in compartimentul corespunzator al filtrului, precum si adaugarea apei ma inrept tot plutind catre calculator. Atunci stiu ca incepe o zi buna.

Da’ cand ma trezesc cu mutra-n perna si cu dureri de cap si mi-e asa de lene de nu ma pot ridica din pat nici sa-mi fac cafeiu’, apai aia e alta mancare de peste.





Inima mea bate, nu mi-am scris la mate…

17 12 2009

Dragi cititori, iubite cititoare.

Noaptea trecuta, in timp ce stateam in pat si respiram greu, sacadat, am avut o revelatie. Mi-am luat lopata altfel, adica. O voce micuta micuta din interiorul capului meu striga la mine, aproape imperceptibil (si totusi as fi facut orice sa taca)
„Vasii, in februarie ai bacu’ la romana si pe Eseul se aduna prafu’. INVATA! Si ia mai in serios variantele la mate!”. Bun. Cand am auzit, m-am facut albastra.”Ce puii mei..?” mi-am spus. Si mi-am repetat. Am cascat ochii, m-am uitat la tavan. Nu. M-am holbat. ” Mai am constiinta?! Credeam ca s-a scufundat cand mi-am dat cu capu’ de biroul lui Claudi.” Se pare ca ea, saraca, mai plutea pe marea mea de lichid cefalorahidian. Si-am intrat in panica, frate. Ca ce ma fac la examen, ioai, cum ma duc, poate mi se face rau si dau deget pe-acolo. Ziceai ca-i potopul de pe lume. Uitasem ca de 4 ani ma chinui sa ma duc la liceu ZILNIC. Aproape. Bine, incepand de la ora 9 de obicei. Nu ma pot trezi mai devreme, intarzii si de la 9! Ma rog de mama ca de Dumnezeu sa ma lase in pace sa dorm inc-o ora. Oricum, noaptea trecuta eram pe punctul de a ma duce, asa stramb cum puteam, la calculator, sa iau variantele la mate la rand si sa vad de niste siruri, de niste matrici, de o functie sau asa. Dupa care sa invat un pic la romana si sa scriu niste programe. Noroc insa ca romanul cand simte ca are chef de munca sta pana ii trece. Asa am facut si eu. Am stat si m-am gandit. M-am gandit la scoala desi mi-am jurat ca NU o sa o fac. Asa ca mi-am amintit. Ca am facut toate astea. Ca pot. Ca de fapt nu ii nimic in neregula cu mine, doar ca m-am panicat. Si cand mi-am dat seama de asta, m-am intors pe partea cealalta. Inima imi batea cu putere, in urechi (LOL) si pe marea Cefalorahidiana era furtuna. Constiinta inca striga la mine. Sau ma rog, incerca. Am facut grimasa aia a mea caracteristica, pe care o poti observa cand nu imi place ce aud, mi-am tras perna pe cap si n-am mai bagat-o in seama. A tacut. Am zambit satisfacuta, am deschis geamul, am fumat o tigara. Mi-am dat seama ca totul e bine si mi-am mutat pernele in cealalta parte a patului, pentru noroc. Si-am adormit.

Totul era iar bine. Redevenisem eleva normala care sunt de obicei.