Razboi

20 01 2010

In general nu ai de demonstrat nimanui nimic. Singua persoana cu care ar trebui sa fii intr-un razboi continuu avand ca scop dezvoltarea personala, profesionala sau mai stiu eu de care ar trebui sa fii tu insuti.

Cu toate astea, cateodata facem diverse chestii numai pentru a-i da peste nas unei anumite persoane. De multe ori se isca un mic razboi din treaba asta. Ok, in cazul meu se isca unul de fiecare data. Poate ca varsta e de vina. Poate ca nu. Exista, cel putin in cazul meu, momentele alea „de bagat P__a”. Alea-s momentele in care se isca razboaiele sus-mentionate. Fa-ma iresponsabila, inutila sau jgneste-ma intr-un fel, oricare. Te provoc. Fiind o fire impulsiva, o sa ma enervez imediat. Insa, in loc sa iti demonstrez ca nu e asa facand ceva bun, dand dovada de o responsabilitate iesita din comun sau neraspunzand provocarii tale, o sa fac exact contrariul. Creierul intra rapid in modul „daaaaaa? ma faci <insert negative feature here>?! No, iti arat eu ce e aia!”.

Ar putea constitui o buna metoda de manipulare psihologia asta inversa, nu? Adu-ti cum  stateai in generala impreuna cu colegii in jurul alora doi care se certau si se injurau cum nu vezi nici in filmele cu afro-americani si strigati cu totii la ei „Nu cred ca va bateti!”. Tii minte ca de fiecare data sfarseau prin a se bumbaci unul pe celalalt in lege. Un fel de „iti arat eu ce e aia bataie”. Bun, despre asta e razboiul. Ca sa ma exprim ca la ora de romana, e mai mult un fel de conflict interior, menit sa iti atraga tie insuti atentia ca poti sa faci orice vrei, insa poate lua proportii uriase si rabufni urat de tot. Mai ales daca esti amator de scandal. Daca urasti scandalul, razboiul intre tine si lume se rezuma la un „nu mai vorbesc cu tampitul ala in vecii vecilor amin” plus, eventual, o injuratura sau asa ceva. In cazul in care esti un om de conditie medie din punctul asta de vedere, foarte probabil vei proceda cum am descris mai sus. Daca nu, felicitari, ai maturitatea necesara sa treci peste chestiile asta. Si asta e foarte bine :)!

Anunțuri




Inima mea bate, nu mi-am scris la mate…

17 12 2009

Dragi cititori, iubite cititoare.

Noaptea trecuta, in timp ce stateam in pat si respiram greu, sacadat, am avut o revelatie. Mi-am luat lopata altfel, adica. O voce micuta micuta din interiorul capului meu striga la mine, aproape imperceptibil (si totusi as fi facut orice sa taca)
„Vasii, in februarie ai bacu’ la romana si pe Eseul se aduna prafu’. INVATA! Si ia mai in serios variantele la mate!”. Bun. Cand am auzit, m-am facut albastra.”Ce puii mei..?” mi-am spus. Si mi-am repetat. Am cascat ochii, m-am uitat la tavan. Nu. M-am holbat. ” Mai am constiinta?! Credeam ca s-a scufundat cand mi-am dat cu capu’ de biroul lui Claudi.” Se pare ca ea, saraca, mai plutea pe marea mea de lichid cefalorahidian. Si-am intrat in panica, frate. Ca ce ma fac la examen, ioai, cum ma duc, poate mi se face rau si dau deget pe-acolo. Ziceai ca-i potopul de pe lume. Uitasem ca de 4 ani ma chinui sa ma duc la liceu ZILNIC. Aproape. Bine, incepand de la ora 9 de obicei. Nu ma pot trezi mai devreme, intarzii si de la 9! Ma rog de mama ca de Dumnezeu sa ma lase in pace sa dorm inc-o ora. Oricum, noaptea trecuta eram pe punctul de a ma duce, asa stramb cum puteam, la calculator, sa iau variantele la mate la rand si sa vad de niste siruri, de niste matrici, de o functie sau asa. Dupa care sa invat un pic la romana si sa scriu niste programe. Noroc insa ca romanul cand simte ca are chef de munca sta pana ii trece. Asa am facut si eu. Am stat si m-am gandit. M-am gandit la scoala desi mi-am jurat ca NU o sa o fac. Asa ca mi-am amintit. Ca am facut toate astea. Ca pot. Ca de fapt nu ii nimic in neregula cu mine, doar ca m-am panicat. Si cand mi-am dat seama de asta, m-am intors pe partea cealalta. Inima imi batea cu putere, in urechi (LOL) si pe marea Cefalorahidiana era furtuna. Constiinta inca striga la mine. Sau ma rog, incerca. Am facut grimasa aia a mea caracteristica, pe care o poti observa cand nu imi place ce aud, mi-am tras perna pe cap si n-am mai bagat-o in seama. A tacut. Am zambit satisfacuta, am deschis geamul, am fumat o tigara. Mi-am dat seama ca totul e bine si mi-am mutat pernele in cealalta parte a patului, pentru noroc. Si-am adormit.

Totul era iar bine. Redevenisem eleva normala care sunt de obicei.





Scoala

14 10 2009

A inceput scoala. De aproape o luna, si eu inca sunt cumplit de debusolata cand vine vorba de trezitul dimineata, concentrarea la teme si alte treburi din astea dragute si frumoase. Am asteptat sa „gust” pe bune clasa a 12-a inainte sa ma apuc sa aberez pe marginea subiectului. Tre’ sa fii in cunostinta de cauza, ma-ntelegeti voi.

Oricum, am realizat ca ma deranjeaza cumplit atitudinea de tip „Iti trebuie la bac”. Imi placea cand lumea intra in clasa si-mi spunea ca invat pentru mine, ca sa stiu eu, nu ca sa trec un examen tampit pe care atatia altii il cumpara cu bani sau il fenteaza cum stiu ei mai bine – cu fituici, telefoane, poze, sau spagi. Mi-e greu sa ma concentrez in stilul asta pe scopul final, si anume sa ajung unde imi doresc. Si nici faptul ca te duci la scoala si ai guvern si ministru si cand te intorci nu mai ai nimic nu ajuta. Daaaaaar. Imi convine noua organizare a bacului. Jos palaria. Imi place ca dam oralele in timpul anului si ca ele nu mai conteaza-oricum toti erau subiectivi la partea asta, ceva in genul „nu-mi place moaca ta, esti de cinci. Mno bine. Iesi.”. Si partea cu renuntatul la Sport ca proba e foarte tare. La faza asta, le-a taiat ministra macaroana profilor de sport, care dintr-a noua pana in a douaspea te frecau la cap ca tu dai proba din sport. Dam la mate, romana si info. Si gata.

Si acum ma-ntorc la FoxPro, ca-s la scoala si am o caruta de treaba.

 

P.S. Vreau o cafea si-o tigara. Asa, de urgenta.





Timpuri noi, telefoane noi.

31 08 2009

Cineva imi povestea acum cateva zile despre o persoana de care-i placea. Cat ii place de mult de persoana respectiva, cum i se inmoaie genunchii atunci cand o/il vede (sa nu credeti ca va spun ce sex are 😀 ) si cat isi doreste sa iasa cu persoana respectiva la o cafea, sau macar la o plimbare, ca tot merg pe acelasi drum cand se duc acasa. In timpul asta imi zambea visator, aproape tamp si se intrista pe data cand isi dadea seama ca nu face niciuna din chestiile alea. Mi-am pescuit amicul/amica din butoiul cu melancolie in care cazuse si i-am pus urmatoarele intrebari: Ai adresa ei/lui de mail? A zis ca da. Si ID de mess si numar de telefon, ce mai, tot tacamu’. Apoi am pus intrebarea interzisa: „Si de ce nu ii dai tu un telefon?”. Poc. In ochii amicei (sau amicului, nu se stie!) se citea o durere surda. Parca trasesem cu pistolul. A incetat sa zambeasca si m-a intrebat nesigur/a : „Cine, ioooo?”. „Da’ nu, ca eu!” I-am raspuns. „Pai daca ma refuza?” „Daca te refuza ai incercat macar.”

Ok hai ca tre sa va zic. E vorba de o amica (si da, mi-a dat voie sa scriu). Dar nu am reusit sa inteleg de ce nu l-a sunat pe omu’ respectiv. Nu ii era strain, ii era amic. Ce-avea daca il suna si-l chema la o plimbare/cafea/suc/o tura de alergare/insert activity here ? Exploda? Si daca tipul refuza, oricum era in spatele telefonului mobil (intr-un fel…) si putea sa se inroseasca precum o porodica. In fond si la urma urmei, nu trebuie sa ai sentimente de natura romantica pentru cineva ca sa-l inviti la o plimbare (tu te plimbi cu cel mai bun prieten/cea mai buna prietena, nu?). Poate-ti place compania respectivului. Poate te binedispune. Poate miroase bine, lol. Sau are un ras interesant. In plus, (moment de reculegere, mi-am muscat limba.)  am trecut de vremurile in care tu, ca fata, nu poti intreprinde nimic pentru a-ti alege cu cine iesi, ci stai sa fii aleasa, sau mai rau, iti aleg parintii partenerul, prietenii si tot ce mai implica decizii. Nu suntem pe vremea lui Ludovic. Si daca am cititori de sex masculin dispusi sa comenteze, ia ziceti, e asa nasol daca va suna o tipa sa va cheme la o plimbare? Chiar va rog sa-mi spuneti, sa vad, sunt eu anormala?

 

P.S. Hai te rog… suna..





Cum am inceput sa beau cafea.

30 08 2009

Am zis ca va povestesc cum am ajuns sa beau cafea, nu? Ma tin de cuvant, ca asa-i frumos.

Sa-ncepem asadar. Pana in clasa a noua eram fan cappuccino. Imi placea si toata lumea stia asta. Pana si maica-mea. Si era ok. Ea-si bea cafeaua, eu cappuccino-ul. Buun. Si-a venit a noua. Si a inceput scoala. Si noi avem acolo un automat. De fapt acum sunt doua, dar atunci, in antichitate, era numai unul, nici el foarte.. sa trecem peste asta. Era un automat. Si facea un cappuccino slaaaaab de tot si asa de dulce de-ti venea sa iti versi matele   te iei de par. Asa ca subsemnata s-a pus pe baut caffe latte. Si nici asta nu imi satisfacea papilele gustative din dotare. Apoi m-am apucat de cafea propriu zisa. Si-mi placea toooot la ea! Si gustul si mirosul…aah! Eram in al…zecelea cer! Dar in timpul asta malefica profa de biologie ma vedea cum incercam sortimente din licoarea magica si cred ca insemna pe un raboj ce faceam. Si cu prima ocazie i-a zis mamei ca beau cam multa cafea. Care mama a inceput sa fasaie ca o sticla de pepsi in curs de desfacere. Si s-a luat de mine cu prima ocazie.. in fine. I-am explicat ca is normala, ca nu-i nimica grav si, doamnezmultam, a inteles. Dar profa, de-atunci, de cate ori ma vede cu cafeaua se uita stramb..

 

P.S. de-atunci beau cu maica-mea :))!





Inegal

20 08 2009

Mi-a luat mult sa invat ca viata nu e dreapta. Cand am inceput liceul, inca mai credeam ca undeva acolo, cineva face ca totul sa fie destul de echilibrat. La fel credeam si despre sentimente. Ca se echilibreaza unele pe altele, ca se compenseaza. Ca e, pe scurt, asa cum scrie la carte. Da’ nu-i ma, nu-i.

Mi-a luat si mai mult sa-mi dau seama ca trebuie sa iei cartile asa cum vin, si ca un pachet nu e format numai din Asi si Popi. Dar poti juca bine si un doiar daca vrei. Si un septar, si orice. Ideea e ca, in ultimele zile am pierdut mult din ceea ce am fost. Am gandit si regandit toate actiunile mele din aceasta vacanta. Am stat si am cantarit fiecare cuvant, fiecare lacrima varsata. Am retrait fiecare nota cantata pe bass. Si fiecare piesa ascultata. Si am ajuns la o singura concluzie: suntem victimele emotiilor noastre… ale impulsurilor de minut, ale…furiei de moment si ale vorbelor ce ranesc, mai mult decat a violentei…





Vara

23 06 2009

Dupa ce mi-am exprimat oful cu privire la vacanta, sa trecem mai departe. A venit vara. Pe bune. E cald de mori si lumea a inceput, cand intrebi „ce faceti in vacanta?” sa-ti zica „apai ma duc la mare….”. Daca vara s-ar masura in caldura, as putea sa spun, fara niciun fel de ocolisuri, ca e atat de vara incat nu pot sa dorm.  Vremea e, in orice caz, ciudata.  Temperaturi mari ziua (a se citi toate fetele se dezbraca pana la limita centurismului si unele chiar mai mult -ma intreb centuristele cat sunt de dezbracate lol) si temperaturi mari noaptea (a se citi toata lumea se zvarcoleste in pat, incearca sa doarma cumva, dar blocurile au devenit un cuptor). Da’ si cand ploua, frate. Apai ploua, nu se joaca. Cu picuri din aia mari, cat varful degetului meu mare de la mana stanga, de ti-e frica sa iesi pe ploaie, ca poate iti spargi capu’. Ploaia e adesea insotita de tunete de bubuie pamantul si niste trasnete din alea ca-n filmele cu Apocalipsa. De fapt, filmele alea sunt la pitici ^^.  Dupa ce natura isi face de cap si, literalmente, face un susu pe blocu’ si civilizatia ta, urmeaza o zi cu temperatri placute, cu 10 grade mai scazute decat intr-o zi caniculara. Bliss. Si tot asa o tine.

Planuri? Cred ca ma duc la Sibiu, la Artmania. Liviu nu vrea sa vina, zice ca are de invatat. Sunt 3 zile, ffs! Nu e o saptamana, nu e o luna, nu e un an. O pauza i-ar prinde bine, zic eu. Apai no. Treaba lui, poate nu reusesc eu sa inteleg gravitatea situatiei. L-am intrebat daca se supara daca eu ma duc, a zis ca deloc. Lol, I bet. Cred ca nu-mi mai bat capul cu asta. De fapt, cred ca nu-mi mai bat capul cu nimic. Ma bate gandul sa ma duc la Laslea cateva zile. Sa-mi bag picioru-n toti si-n toate. Cat de aproape o fi de casa, cand te duci acolo simti ca ai pierdut legatura cu civilizatia. Si veci nu mi s-a intamplat sa ma intorc obosita de acolo. Desi nu-i chiar locul meu preferat. Da no. Fa-te frate…