Post de urgenta: Rebranding

20 01 2010

Am hotarat ca am nevoie de un rebranding. Si o sa ma ocup serios de asta in urmatoarele saptamani. Nimic radical, bineinteles, doar cateva chestii ncesare. O sa fie greu, o sa imi vina sa imi bag tot, o sa …

…refac tot ce s-a stricat. Puii mei, pot mai mult decat atat. Mult mai mult!!

Anunțuri




Razboi

20 01 2010

In general nu ai de demonstrat nimanui nimic. Singua persoana cu care ar trebui sa fii intr-un razboi continuu avand ca scop dezvoltarea personala, profesionala sau mai stiu eu de care ar trebui sa fii tu insuti.

Cu toate astea, cateodata facem diverse chestii numai pentru a-i da peste nas unei anumite persoane. De multe ori se isca un mic razboi din treaba asta. Ok, in cazul meu se isca unul de fiecare data. Poate ca varsta e de vina. Poate ca nu. Exista, cel putin in cazul meu, momentele alea „de bagat P__a”. Alea-s momentele in care se isca razboaiele sus-mentionate. Fa-ma iresponsabila, inutila sau jgneste-ma intr-un fel, oricare. Te provoc. Fiind o fire impulsiva, o sa ma enervez imediat. Insa, in loc sa iti demonstrez ca nu e asa facand ceva bun, dand dovada de o responsabilitate iesita din comun sau neraspunzand provocarii tale, o sa fac exact contrariul. Creierul intra rapid in modul „daaaaaa? ma faci <insert negative feature here>?! No, iti arat eu ce e aia!”.

Ar putea constitui o buna metoda de manipulare psihologia asta inversa, nu? Adu-ti cum  stateai in generala impreuna cu colegii in jurul alora doi care se certau si se injurau cum nu vezi nici in filmele cu afro-americani si strigati cu totii la ei „Nu cred ca va bateti!”. Tii minte ca de fiecare data sfarseau prin a se bumbaci unul pe celalalt in lege. Un fel de „iti arat eu ce e aia bataie”. Bun, despre asta e razboiul. Ca sa ma exprim ca la ora de romana, e mai mult un fel de conflict interior, menit sa iti atraga tie insuti atentia ca poti sa faci orice vrei, insa poate lua proportii uriase si rabufni urat de tot. Mai ales daca esti amator de scandal. Daca urasti scandalul, razboiul intre tine si lume se rezuma la un „nu mai vorbesc cu tampitul ala in vecii vecilor amin” plus, eventual, o injuratura sau asa ceva. In cazul in care esti un om de conditie medie din punctul asta de vedere, foarte probabil vei proceda cum am descris mai sus. Daca nu, felicitari, ai maturitatea necesara sa treci peste chestiile asta. Si asta e foarte bine :)!





Doctor Love?

16 01 2010

Am remarcat ca lumea care are probleme in dragoste (sau ma rog, dileme) si ma cunoastea vine la mine sa ma intrebe ce si cum. Vin, se aseaza vis-a-vis de mine la masa, se uita la mine si da-i inainte cu dilema sau ce-o fi. Si stau oamenii astia si-mi povestesc ce au pe suflet si eu mai scot din cand in cand cate un „Ihi. ‘Tzeleg.”. Nu ma plictiseste sa ascult in general, pana acum o singura persoana a abuzat de urechile mele. Si acum m-as ascunde si-n gaura de sarpe, numai sa nu imi mai spuna nimic.

No, acum adevarul e ca atunci cand a inceput toata treaba asta habar nu aveam ce sfaturi sa dau sau cum sa reactionez. Odata o prietena imi povestea despre o „drama” de-a ei in dragoste (ok, tipa e oricum cam drama queen). Mi s-a parut foarte amuzant la momentul respectiv. Si ca o nesimtita, in loc sa ma dovedesc empatica, sa incerc sa o consolez, am inceput sa rad. Tare. Din toti plamanii. Si ce-i mai rau, vreo zece minute bune nu m-am mai oprit. E adevarat, sunt mai aeriana din fire, dar chestia pe care mi-o povestea zana din fata mea intrecea toate standardele de supiditate pe care le-am intalnit in toti cei 15 ani si jumatate de viata pe care-i aucmulasem pana atunci. De-atunci am vazut si mai rele, dar m-am invatat minte. Oricum, dupa ce m-am oprit din ras, cu greu, ce-i drept, i-am zis ca face o tampenie cat casa si ca ar fi mai bine sa renunte. S-a imbufnat, bineinteles. Era in ceea ce numeste mama „saptamana oarba”. Stii, perioada aia in care noi, fetele, credem ca baiatul care ne place e peeeeerfect, oricat de luzar ar fi de fapt. Doamnezmultam, am reusit sa evit treaba aia pana acum. Oricum, asa a inceput totul. Cu un „Oana, ai avut dreptate.”. De-atunci, au inceput sa vina mai multe prietene la mine. Tot mai multe.  In timp am inceput sa imi dau seama ce fac, cum sa reactionez si cum sa-mi dau seama care e faza. Singura persoana pe care mi-e tare greu sa o sfatuiesc sunt eu insami.

Wild heart, ce sa fac…:)





Viata pe tocuri si alte placeri vinovate.

11 01 2010

Mereu am avut o oarecare slabiciune pentru pantofi, mostenita de la mama mea. Imi plac. Mi-ar placea sa ii si pot purta, dar n-am norocul. Poate pur si simplu nu sunt genul. Poate si cand va trebui sa merg la un birou si sa ma imbrac bussiness o sa port tot bocanci/adidasi/tenisi cu sireturi de culori diferite. Dac-o fi sa fie bussiness, o sa le port unul alb si unul negru. In fine.

Ideea e ca mai am cate o zi, in care zici ca mor daca nu port tocuri. Nu-i nimic. Mai am si o fixatie fina cu fustele, deci nu ar fi o problema. Cand mi se pune pata pe purtat fuste, nu ma mai scoti din ele. Problema cu tocurile este ca iau decizia sa le port taman in cele mai nepotrivite zile. Ca de exemplu, imediat dupa ce a nins, sau in ziua in care am vaga impresie ca va ploua. Rar mi se intampla sa fiu pe tocuri si sa nu ma prinda ploaia. Sau sa nu fiu nevoita sa merg distante enorme, pe jos. Cu durerea nu e problema, cedez destul de greu, iar demnitatea mea ma obliga sa merg cu spatele drept si pasi egali, drepti, chiar si atunci cand e nasol.

O alta mica placere vinovata de-a mea sunt plimbarile noaptea pe luna plina. Nu-i prea safe, dar daca o fi sa patesc ceva, pot la fel de bine sa o patesc in plina zi. In plus, pentru mine nimic nu se compara cu luna plina. Nimic.  Bine, poate dansurile lente sau sau vinul rosu. Dar de astea e bine sa nu abuzezi. La fel si cu lumina rosiatica, simti ca o iei razna cand revii la lumina normala. Hmm…sa ma mai gandesc. Alergatul pana cazi lat? te dezbini cu totul dupa, dar te simti al naibii de liber.





Inapoi la scoala!

2 01 2010

Aduceti castravetii murati si ciorba de burta, luni incepe scoala! Dupa 3 saptamani de vacanta (in cazul celor din invatamantul preuniversitar), dupa cheful de rev, care la unii a durat 3 zile, mergem la scoala. Soatem ghiozdanele de la naftalina si inainte cu elan, natiune. Anul 2010 ma sperie de moarte. Pe mine si pe restul postdecembristilor din 91, despre care am auzit zvonuri ca ar constitui cea mai piperata generatie pe care a cunoscut-o invatamantul pana in ziua de azi. Da’ nu-i nimic, intotdeauna se poate mai rau.

Ce-mi doresc pentru anul nou? Peste 9 la bac si un loc la buget la facultatea la care vreau eu. Si as vrea sa fiu, overall, o persoana imbunatatita. Sa evoluez, ca sa zic asa. Si daca tigarile s-ar scumpi subit si ar trebui sa ma las de fumat, ar fi nemaipomenit.





Alta mancare de peste

21 12 2009

Dupa ce numa’ n-am dat capac unei cafele astazi de dimineata si am reusit sa povestesc cu o persoana cu care m-am certat…pot sa zic ca-s fericita.

Sunt unele zile in care chiar nu conteaza daca-i urat afara, daca ploua sau ninge sau e ceata s-o tai cu cutitul. In zilele alea, sunt fericita. Pur si simplu ma trezesc bine dispusa, cu fata spre sfantu’ tavan si cu un zambet aproape tamp atasat de buze. Ma ridic din pat cu usurinta si ma indrept plutind catre filtru, lucru pe care in zilele mele mai rele il realizez cu usurinta cu care o balena esuata se intoarce in apa. A se citi ca si cum as avea un munte legat de picior. In fine. Dupa varsarea dozei necesare de cafea (fara sa dau peste tot pe langa!) in compartimentul corespunzator al filtrului, precum si adaugarea apei ma inrept tot plutind catre calculator. Atunci stiu ca incepe o zi buna.

Da’ cand ma trezesc cu mutra-n perna si cu dureri de cap si mi-e asa de lene de nu ma pot ridica din pat nici sa-mi fac cafeiu’, apai aia e alta mancare de peste.





Scrisoare Catre Moshu’ (tag de la Chucky)

14 12 2009

Draga Moshu’,

Ahem. Sa dregem vocea. Deci:

Draga Moshu’,

Salut. Ce mai faci? Sper ca esti sanatos si ca ai tinut regimul ala pe care ti l-am lasat sub brad anul trecut. Nu-i bine sa fii asa de masiv la varsta ta. Nu-i bine pentru tensiune cica. Asa zice bunicu’. Mai sper si ca doamna Craciun e bine. Stiu ca e pe-acolo pe undeva, altfel nu cred ca te-ai imbraca in haine cu blanita. In fine.

As dori sa-ti expun situatia mea actuala, ca sa putem discuta despre cadourile pe care mi le-as dori. Asta in cazul in care, desigur, nu consideri ca am fost prea rea cand m-am furisat afara din scoala, am chiulit, m-am certat cu Fratzica, m-am uitat la filme toata noaptea, m-am dus la lupta seara pe la 6 si nu m-am mai intors decat dimineata la 5, si cand cantam la chitara bas in toiul noptii. In cazul in care consideri ca am dat chix, te rog sa imi dai un semn.

In cazul in care nu consideri ca am dat chix, mi-ar placea sa imi aduci una(sau mai multe) din urmatoarele chestii:

1. Un set de corzi d’Addario, sa nu mai dau eu banii pe ele.

2. Un kil de portocale. Ador portocalele. Si un litru de suc de portocale.

3. Provizie de cafea Jacobs pe tot anu’.

4. Un termos, sa nu mi se mai raceasca pana la scoala cafeaua sus-mentionata.

5. Un pisoi. Imi plac pisoii mici. Mai mult de-o gramada.

Daca nu gasesti nimic din toate astea, ia-mi un Harley Davidson. Sau un bas. Preferabil un BC Rich.Ai grija de tine.

Cu …stima,

Oana.

P.S. Moshu’, vezi ca la bunica-mea nu mai este semineu din ala mare. Ii un horn micut. Nu cred ca incapi, asa ca mai bine intri pe balcon. Si daca-i incuiata usa, intra pe geamul de la baie. Daca, nu, da-i un telefon bunica-mii.