Cum ne imbracam de revelion?

30 12 2009

Si uite ca maine-i 31 decembrie. Si stiu ca un alineat nu se incepe niciodata cu „si”. Si mai stiu ca nu ma pot abtine. Si asta este. Bun. Dupa cum spuneam, maine e revelionul. Toata lumea isi face planuri. La magazine e nebunie, stai o ora la coada pentru o paine. Cumparam, cumparam, cumparam. Restaurantele si localurile care organizeaza petreceri au pus din vreme afise cu „Sunati! Faceti rezervari! Nu stati acasa de revelion!”. Toate gagicile trendy isi cumpara tzoale noi ca sa le poarte de revelion si sa-i faca pe toti sa cada pe spate. A, si sa descurajeze concurenta.

Am ajuns la inima, stomacul, ficatul si plamanii acestui post( Nu si apendicele, ca e un rest ramas din evolutie care nu-ti trebuie si poti sa il basculezi linistit afara cu prima ocazie.): hainele de revelion. De obicei, cand participam la un revelion, cautam, unlike everyone else, sa ma imbrac cat mai confortabil. Sa imbin utilul cu placutul. Sa arat si sa ma simt bine. Intelegeti. Si intotdeauna ma simteam usor superioara cand vedeam cat  de mult se chinuie suratele mele sa se bataie pe tocuri si cat de frig le e la 12 noaptea. Inferioara nu m-am simtit niciodata, ca n-am complexe de genu’. Pot sa ma duc si in pantaloni de sport, nicio problema. Trecand peste asta, am observat in ultimii ani, poate si din cauza faptului ca am ajuns la 18 ani, varsta critica pentru noi fetele (varsta critica pentru persoanele de sex feminin incepe la 13 ani si se termina…umm…niciodata) faptul ca toata lumea incearca sa epateze de revelion: „Imi iau geanta Chanel si rochia Valentino si pantofii Prada!”. Nu stiu, nu inteleg de ce. Poate asa ne simtim bine. Dar nu cred ca e necesar. De ce? Sincer, pentru ca in general iti faci revelionul cu prietenii, cu care te intalnesti si in timpul anului. Care te cunosc asa cum esti. Da, imbraca-te frumos, dar nu exagera.  Machiaza-te, dar nu exagera. Puii mei. Oricum esti, de obicei, cu oameni care te cunosc si stiu ce-ti poate pielea.

Cum am mai spus, hainele-s atat de overrated.





Planuri

19 12 2009

Toti ni le facem. Fie ca vrem, fie ca nu. Ne gandim unde sa mergem, cu cine, ce sa facem. Sau visam cu ochii deschisi si cu un zambet tamp pe fete cum ar fi sa <insert crap here>. Bun. Acum ca am stabilit ca nimeni nu ocoleste in totalitate planurile, pot sa spun ca oamenii se impart in doua categorii (nu, nu-s alea cu oameni care impart populatia in categorii si oameni care nu o fac) si anume oameni relaxati in legatura cu planurile lor si oameni stresati.

Sincer, nu stiu cum e mai bine sa fii, stresat sau relaxat. Pentru ca traim intr-o lume care se plange ca e prea stresata, prea tensionata si lipsita de timp liber presupun ca relaxat. I mean, c’mon, voua va place de matusa aia enervanta care planuieste toate excursiile verilor tai in detaliu, de la ora la care au sa manance pana la culoarea paturii din patul in care vor fi cazati. A, am uitat sa mentionez ca le pune lucrurile in bagaj in ordine alfabetica, ambalate in pungi separate. Bine, nici in cazul in care „om vedea” e replica cel mai des utilizata de tine nu ai ajuns bine.  E nasol sa nu stii niciodata ce o sa faci. Pastreaza-ti o rezerva, macar pentru viitorul apropiat. De exemplu daca nu stii ce sa faci seara, fa curat pana te hotarasti. Sau gateste.

Oricum, ideea in jurul careia am construit postul e aceea de echilibru. Oamenii ar trebui…

Ooh trag pamant. Inca nu sunt suficient de treaza ca sa scriu. Astept sa-si faca efectul cafeaua si revin. Poate editez postul. Poate il sterg. Daca nu, il las asa. Oricum, omu’ mai da si chix din cand in cand. Zi-mi tu un scriitor care scrie mereu la cel mai inalt nivel. Sau un blogger, na. Puii mei.





Politica, frate!

7 12 2009

7 decembrie 2009. Dupa cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor pentru presedinte. Mirifica noastra tara arata ca dupa razboi. Mutrele lui Basescu si Geoana atarna peste tot. Afisele electorale lipite cu nesimtire in 10-15 exemplare intr-un loc „impodobesc” strazile. Superb. Deci. Academic, nu? Deci…7 decembrie. Atmosfera e calma. Candidatii si-au facut numarul. Basescu, in stilul lui caracteristic de clovn ieftin care sperie copii. Geoana a pastrat o nota a discursului ceva mai…oficiala. S-au batut in procente, fiecare s-a declarat castigator, s-au comportat fiecare cum il duce capu’. Desi inca nu s-a inaintat o situatie finala a voturilor, Basescu e in fata cu aproape 0.4 procente.

Na, ca sa nu ziceti ca ma doare-n cot de politica.

P.S. Promit sa imi platesc abonamentul la Internet. Pur si simplu n-am mai avut chef, atata tot.





Eu si Duminica

1 11 2009

…Sau de ce nu imi plac duminicile.

Eu ador sambata. Si vinerea. Mai ales vinerea. Vin de la scoala, ghiozdanul dupa usa si pa! Nu-l mai misc de acolo pana duminica. Vinerea seara e chef, ca no, o data pe saptamana e vineri, sambata la fel, si apoi vine duminica. O zi cu o dimineata din aia in care te trezesti mahmur si fara chef, in care plamanii urla dupa o tigara, si n-ai, ca le-ai fumat toate ieri, in timp ce radeai ca tampitu’ cu prietenii si beai o bere/un suc/ o cafea. Colac peste pupaza, tre sa te apuci si de teme, ca maine-i luni si nu poti sa te duci cu mainile-n buzunar. Cel putin daca esti eu sau frate-meu. Pe scurt, cand imi imaginez duminica, imi vine in minte un zid imens, greu catre imposibil de escaladat, si care se mai si darama la prima miscare gresita, ca sa trebuiasca sa-l si construiesti inainte sa te apuci sa te cateri din nou. Drame de duminica, asa imi place sa numesc sentimentele astea.

Dar ar mai fi ceva legat de duminica… ceva ce sigur o sa para ciudat. Mama e acasa toata ziua. Dupa ce in timpul saptamanii ne incrucisam drumurile numai pentru cateva ore pe zi, mi se pare super ciudat sa stau cu ea o zi intreaga, daramite sa-mi fac temele cu ea prin preajma. Asta e ceva ce nu mai fac din clasa a…treia. Oricum…nu cred ca o sa ma mai pot obisnui cu treaba asta vreodata.





Sincer?

23 08 2009

Hai sa povestim despre sinceritate. Acum cateva saptamani, in urma unor certuri interminabile din care nu m-a scos nici diplomatia, dar nici hotararea mea de a imi impune parerea cuiva pe care oricum nu prea il/o suportam am zis ca-mi bag picioarele. Am luat decizia de a spune, pe cat posibil cel putin, verde in fata omului ceea ce am de spus, evitand astfel incarcarea sufletului meu cu tot felul de intrebari de tip „cum ii spun?, cand ii spun?, de ce sa-i spun? daca se supara?” si urmarind, in acelasi timp, realizarea cat mai directa si mai usoara a legaturii creier-creier. Pe scurt, omu’ ala sa priceapa exact ce-i zic, pentru ca exact aia am vrut sa-i zic si aia i-am zis.

Am mai luat si decizia de a renunta la suprautilizatul cliseu „eu nu fac”. Presupun ca stim cu totii la ce ma refer. Tu spui ca nu faci aia si aia, dar te duci acasa si procedezi in asa fel incat calci in picioare ceea ce ai spus. Nu. Gata cu asta. Viata-i prea scurta ca sa urmaresti strict pastrarea aparentelor. In fond, sunt niste biete reguli pe care le pastram cu sfintenie numai si numai pentru ca tinem cu tot dinadinsul ca oamenii din jurul nostru sa creada despre noi ca suntem perfectiunea intruchipata. In plus, de obicei ceea ce ai facut ti s-a parut, la momentul respectiv, o idee buna, sau macar acceptabila. Daca nu voiai nu faceai. „Eram beat/a” nu se pune ca scuza. Chiar asa beat/a cum erai, in judecata ta aburita cu alcool si umflata de fum de tigara, ti s-a parut ca e ok.

Si acum, asa de incheiere, hai sa-ti dau o sugestie. Lasa naibii la o parte faptul ca parerea nistiucui despre tine e nepretuita. Lasa tot la o parte si intreaba-te „Sunt multumit de mine? Imi e rusine de actiunile mele? Merita sa tin in mine asta si ailalta pentru ca apoi sa rabufnesc?”

Fii sincer cu tine.





Inegal

20 08 2009

Mi-a luat mult sa invat ca viata nu e dreapta. Cand am inceput liceul, inca mai credeam ca undeva acolo, cineva face ca totul sa fie destul de echilibrat. La fel credeam si despre sentimente. Ca se echilibreaza unele pe altele, ca se compenseaza. Ca e, pe scurt, asa cum scrie la carte. Da’ nu-i ma, nu-i.

Mi-a luat si mai mult sa-mi dau seama ca trebuie sa iei cartile asa cum vin, si ca un pachet nu e format numai din Asi si Popi. Dar poti juca bine si un doiar daca vrei. Si un septar, si orice. Ideea e ca, in ultimele zile am pierdut mult din ceea ce am fost. Am gandit si regandit toate actiunile mele din aceasta vacanta. Am stat si am cantarit fiecare cuvant, fiecare lacrima varsata. Am retrait fiecare nota cantata pe bass. Si fiecare piesa ascultata. Si am ajuns la o singura concluzie: suntem victimele emotiilor noastre… ale impulsurilor de minut, ale…furiei de moment si ale vorbelor ce ranesc, mai mult decat a violentei…





Juma’ de vacanta. 18 ani.

14 08 2009

Mda. Am implinit 18 ani. Si scriu cu aceeasi constanta pe care o aveam la 17. Adica atunci cand imi vine. Si dupa cum se vede nu imi vine regulat.

M-a amuzat intr-o mare masura faptul ca toti ma intrebau cum ma simt la 18 ani, de parca se asteptau ca lumea sa se schimbe dintr-o data, ca soarele sa devina mov si iarba albastra, sau asa ceva. Sau ca si cum se asteptau ca eu sa devin o cu totul alta persoana, una complet diferita de cea care am fost pana atunci. Poate sa-mi creasca un nas pe ceafa O_o. Bun. Ziua mea (31 iulie) am petrecut-o la Mures, cu putini oameni. Mainly familia. Majoratul l-am tinut pe 8 cu prietenii. Nici nu am chemat colegi. Doar doi. A iesit super. A fost numa’ rock. Si am dat din cap. Si am cantat la chitari. Si am baut bere(da’ aia cu berea ii cenzurata ;))  :>. Si am primit si niste cadouri superbe. O fost amazing.

Bun. Acuma bilantu’ de juma’ de vacanta.

Pe scurt, n-am facut mare lucru. Dar nu pot sa zic ca nu am facut nimic. Am pierdut o gramada de nopti, am fost la cateva concerte rock si mai am de gand sa ma duc la cateva. Am invatat ceva teorie muzicala si am exersat mai mult la bass. Vreau sa intru intr-o trupa. Sa va zic pe larg.

Deci in afara faptului ca m-am culcat tot la 1-2 noapte, de Festivalul Medieval m-am prostit in lege. Ma duceam in oras pe la 7 si ma intorceam pe la 4 dimineata. In prima seara ne-am dus la concertul Trooper. Dude..! Deci aia ruleaza. Stai sa dau link catre situl lor, ca sa stim cu totii despre ce vorbim. Ia uite: www.trooper.ro . Asa. Tin sa mentionez ca mi-am rupt gatul. Am dat din cap pana am facut o febra musculara din aia de nu ma puteam uita nici in stanga nici in dreapta. Si ca sa vedeti c-am avut pe ce, uite si o piesa(recomandarea 1 pe ziua de azi): http://www.youtube.com/watch?v=k2Zw5wsOuqw cantata de ei, care se numeste Strigat. Apoi pur si simplu am stat si-am frecat timpu’ prin cetate.

Cu majoratul am povestit, sa trecem la bass. Am invatat teorie muzicala. Vreau intr-o trupa. Desi se apropie a 12a, simt nevoia sa intru intr-una. Vreau sa ma dedic unei chestii ca asta. Nu tin sa demonstrez nimic nimanui. Doar mie. Vreau sa-mi demonstrez ca pot sa transform un vis intr-o realitate. Ca pot sa pun suflet in ceva si sa ma exprim prin acel ceva. Ca mainile mele pot produce mai mult decat simboluri scrise, fie ele digitale sau pe hartie. Ca mintea mea mai poate, totusi, dupa 3 ani la mate-info, sa produca ceva artistic. Ceva frumos. Ca totusi sufletul meu poate vibra pe muzica, desi in desen nu reusesc sa pun culorile pe foaie. Nu le simt. Fuck…nici nu stii cat imi doresc asta. Si nu vreau nimic in schimb. Vreau doar sa cant…

Revenind pe pamant, am zis de concerte. In afara de Trooper, am mai fost la Cadett. Si la Federal. Ominii aia canta super bine. Serios. Is mandra ca Sighisoara are asemenea artisti :>. Si-s mandra ca frate-meu e in Federal. Bravo ma, tine-o tot asa >:D< :*. Acum, mai urmeaza. Sa vedem. Maine cred ca Pasarea Colibri si Federal. Apoi vine mai vin trupe la Pro Etnica si atunci sa te tii!:>. Dar despre asta mai incolo.

Cam atat pe azi.

A, da. Recomandarea 2 pe ziua de azi:

The Doors – Roadhouse Blues: http://www.youtube.com/watch?v=XU9JWukf07c . ow yeah.