Razboi

20 01 2010

In general nu ai de demonstrat nimanui nimic. Singua persoana cu care ar trebui sa fii intr-un razboi continuu avand ca scop dezvoltarea personala, profesionala sau mai stiu eu de care ar trebui sa fii tu insuti.

Cu toate astea, cateodata facem diverse chestii numai pentru a-i da peste nas unei anumite persoane. De multe ori se isca un mic razboi din treaba asta. Ok, in cazul meu se isca unul de fiecare data. Poate ca varsta e de vina. Poate ca nu. Exista, cel putin in cazul meu, momentele alea „de bagat P__a”. Alea-s momentele in care se isca razboaiele sus-mentionate. Fa-ma iresponsabila, inutila sau jgneste-ma intr-un fel, oricare. Te provoc. Fiind o fire impulsiva, o sa ma enervez imediat. Insa, in loc sa iti demonstrez ca nu e asa facand ceva bun, dand dovada de o responsabilitate iesita din comun sau neraspunzand provocarii tale, o sa fac exact contrariul. Creierul intra rapid in modul „daaaaaa? ma faci <insert negative feature here>?! No, iti arat eu ce e aia!”.

Ar putea constitui o buna metoda de manipulare psihologia asta inversa, nu? Adu-ti cum  stateai in generala impreuna cu colegii in jurul alora doi care se certau si se injurau cum nu vezi nici in filmele cu afro-americani si strigati cu totii la ei „Nu cred ca va bateti!”. Tii minte ca de fiecare data sfarseau prin a se bumbaci unul pe celalalt in lege. Un fel de „iti arat eu ce e aia bataie”. Bun, despre asta e razboiul. Ca sa ma exprim ca la ora de romana, e mai mult un fel de conflict interior, menit sa iti atraga tie insuti atentia ca poti sa faci orice vrei, insa poate lua proportii uriase si rabufni urat de tot. Mai ales daca esti amator de scandal. Daca urasti scandalul, razboiul intre tine si lume se rezuma la un „nu mai vorbesc cu tampitul ala in vecii vecilor amin” plus, eventual, o injuratura sau asa ceva. In cazul in care esti un om de conditie medie din punctul asta de vedere, foarte probabil vei proceda cum am descris mai sus. Daca nu, felicitari, ai maturitatea necesara sa treci peste chestiile asta. Si asta e foarte bine :)!

Anunțuri




Doctor Love?

16 01 2010

Am remarcat ca lumea care are probleme in dragoste (sau ma rog, dileme) si ma cunoastea vine la mine sa ma intrebe ce si cum. Vin, se aseaza vis-a-vis de mine la masa, se uita la mine si da-i inainte cu dilema sau ce-o fi. Si stau oamenii astia si-mi povestesc ce au pe suflet si eu mai scot din cand in cand cate un „Ihi. ‘Tzeleg.”. Nu ma plictiseste sa ascult in general, pana acum o singura persoana a abuzat de urechile mele. Si acum m-as ascunde si-n gaura de sarpe, numai sa nu imi mai spuna nimic.

No, acum adevarul e ca atunci cand a inceput toata treaba asta habar nu aveam ce sfaturi sa dau sau cum sa reactionez. Odata o prietena imi povestea despre o „drama” de-a ei in dragoste (ok, tipa e oricum cam drama queen). Mi s-a parut foarte amuzant la momentul respectiv. Si ca o nesimtita, in loc sa ma dovedesc empatica, sa incerc sa o consolez, am inceput sa rad. Tare. Din toti plamanii. Si ce-i mai rau, vreo zece minute bune nu m-am mai oprit. E adevarat, sunt mai aeriana din fire, dar chestia pe care mi-o povestea zana din fata mea intrecea toate standardele de supiditate pe care le-am intalnit in toti cei 15 ani si jumatate de viata pe care-i aucmulasem pana atunci. De-atunci am vazut si mai rele, dar m-am invatat minte. Oricum, dupa ce m-am oprit din ras, cu greu, ce-i drept, i-am zis ca face o tampenie cat casa si ca ar fi mai bine sa renunte. S-a imbufnat, bineinteles. Era in ceea ce numeste mama „saptamana oarba”. Stii, perioada aia in care noi, fetele, credem ca baiatul care ne place e peeeeerfect, oricat de luzar ar fi de fapt. Doamnezmultam, am reusit sa evit treaba aia pana acum. Oricum, asa a inceput totul. Cu un „Oana, ai avut dreptate.”. De-atunci, au inceput sa vina mai multe prietene la mine. Tot mai multe.  In timp am inceput sa imi dau seama ce fac, cum sa reactionez si cum sa-mi dau seama care e faza. Singura persoana pe care mi-e tare greu sa o sfatuiesc sunt eu insami.

Wild heart, ce sa fac…:)





De Anu’ Nou (post pentru persoane peste 18 ani)

1 01 2010

Asta intra direct la „sac de box” si „simtzire curata”.

De Anul Nou, va urez tuturor care va imbufnati din cacaturi si faceti pe sensibilii din ORICE, care va suparati pe oameni din motive din care nu aveti dreptul, care gasiti o satisfactie amara in a face pe victima si care vorbiti pe la spate si alte de-astea, MULTA MULTA MULTA MUIE. Si sa cadeti cu curu’ pe-o coada de matura. Da’ sanatoasa.

Si celorlalti oameni, in special familiei si amicilor, le doresc numa’ sanatate si fericire. Si impliniri. Si sa se termine criza. Si cat mai multe vacante pe unde vreti voi, si sa intrati la facultate si liceu acolo unde va doriti, bafta la examene si numai de bine! Va pup pe toti, asa de Anul Nou.





Santajul sentimental

23 12 2009

… de Susan Forward si Dona Frazier. De la editura 3(TReI). I-am cerut-o imprumut unchiului meu. Nu credeam sa mi-o imprumute, dar a facu-o, desi de obicei e atasat de cartile lui. Carte de psihologie practica.Interesant, nu? cred c-am mai scris despre faptul ca astfel de carti sunt la moda. Mie personal mi-a placut titlul. A, si mai e ceva. Prepare, asta va suna misogin. Bai, deci m-am indoit de ras cand am vazut ca-i scrisa de doua femei. Ok, recunosc, la inceput nu mi s-a parut ceva special. Dar apoi am citit-o ( nu stiu cum am reusit, dar am citit-o din scoarta in scoarta) si am constatat ca marea majoritate a cazurilor prezentate aveau ca „atacatori sentimentali” barbatii. Bun. Acum sa tragem linie, sa adunam datele si sa ridicam la patrat. Da? Asa. Si acum sa tragem o concluzie. Cam cat de frustrat tre’ sa fii ca sa scrii o asemenea carte? Pentru ca sincer nu cred ca e o idee care-ti vine in timp ce esti la o cafea cu „pisi” ta cu care iti place sa mergi la „magazinul ala dragut  cu posete, de pe colt”, ca sa vedeti ce i-a mai copt mintea lui Vuitton.

Sincer, cartea m-a amuzat si de-aia scriu despre ea. A, si ca sa va povestesc ce-am invatat, normal. Cica santajistii actioneaza inconstient. Adica iti fac rau si nici macar nu isi dau seama. Si partea cea mai tare, creme de la creme, a fost ca erau enumerate niste replici prin care poti sa recunosti un santajist. Permiteti-mi sa exemplific:

„esti atat de egoist/a!”

„credeam ca esti diferit de ceilalti/celelalte!”

„credeam ca ma iubesti!”

„n-am sa mai vorbesc niciodata cu tine!”

„ai sa ma imbolnavesti!”

Ok. Concluzia pe care am tras-o citind aceste replici a fost ca toti suntem santajisti. Mi-e greu sa cred asa ceva. Mai ales ca sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi am folosit aceste replici macar odata. Macar intr-o cearta. Si uite asa am ajuns sa fiu convinsa ca minunatele carti de psihologie practica nu-s bune de nimic.

Destepti aia care le scriu stiind ca exista oameni suficient de prosti incat sa se increada in asa ceva.





In sfarsit

16 12 2009

Dupa ce m-am chinuit destul de mult sa nu-l supar pe ala, sa nu-l supar pe celalalt, sa nu o supar nici pe aia si nici pe cealalta, ca vezi doamne e un cap de tara, am decis sa nu-mi mai rod unghiile atat de mult si sa imi bag picioarele, ca sa zic asa.

Da, oameni buni, inteleg. Eu fac o tampenie, tu te superi pe mine. Eu imi cer scuze si dup-aia ne impacam, e ok. Dar in momentul in care NIMIC din ce fac nu mai e bine, iar scuzele devin o chestie care nu-si mai are rostul, pentru ca, vezi Doamne, persoana respectiva se simte ranita in orgoliu si nu e in stare sa treaca peste unele chestii care pur si simplu nu au nicio valoare pe termen lung… situatia se schimba drastic. Pentru ca daca dupa incercarile multiple de a-ti arata ca nu intentionam sa fac ceva ce sa te jigneasca tu tot nu pricepi, eu devin imuna la supararea ta si daca astepti scuze in continuare, poti sa te duci sa-ti iei multe seminte, ca ai de asteptat.

Din momentul asta, renunt sa mai merg pe sarma. Daca pic pe voi, problema voastra, eu sa nu ma ranesc.





Mai rele decat baietii?

9 12 2009

Am constatat doua chestii. Prima, cu care o sa termin repede si care nu are legatura cu subiectul – inspiratia vine numa’ si numa’ cand scriu la biroul meu, cu cafeiu’-n fata si cu muzica. Si cea de-a doua, care urmeaza a fi dezbatuta mai pe larg…

Fetele sunt mai rele decat baietii. Da fetelor, suntem mai rele. Ne suparam mai usor si stam suparate mai mult decat ei. Mi-a venit ideea asta mai demult si-am stat si am rumegat-o si am contemplat si m-am tot uitat in jurul meu, sa vad: Sunt eu sarita de pe fix sau chiar asa e? Pentru ca, sincer, putea fi doar un alt cliseu, ca si cel cu „fetele fumeaza cu stanga, iar baietii cu dreapta” (pana la ora actuala nu am vazut nicio fata care sa fumeze cu stanga.  Ma rog. Ideea e ca lucrurile sunt foarte diferite cand discutam despre suparare in cazul fetelor si in cazul baietilor.

Fetele, (incep cu fetele ca si eu sunt fata la urma urmei) sunt ca niste turnuri de carti de joc din punctul asta de vedere. Ne suparam si ne uitam urat la tine daca, din greseala, ne impingi. Sau ne vorbesti intr-un fel care nu ne convine. Usually, „tu” or „fa” will do the trick. Sau sa te puna mama naibii sa ne inchizi o usa-n nas ca scandalu-i gata. Nervii nostri par a fi mereu la fel de intinsi ca suprafata unei tobe. Cel putin. Bine, nivelul de toleranta variaza de la fata la fata. Unele accepta fara probleme un „tu”, pe cand altele sunt gata sa te dea cu capul de toti peretii si sa nu mai vorbesca in vecii vecilor amin cu tine. Mdeah.

De supararea intre fete nici nu mai discut. Daca ne suparam cumva una pe cealalta o sa tinem supararea zile intregi, saptamani intregi, luni intregi, hell, eu n-am vorbit cu o tipa un an si ceva! Si nici nu am de gand. I mean, cum Dumnezeu a putut sa.. lasa. Intelegeti ce vreau sa spun.

Baietii par a fi mult mai putin afectati de chestiile pe care le patesc. Cand se supara unul pe altul, de cele mai multe ori reusesc sa se impace dupa un „du-te ba in pula mea” si vreo doi pumni la maxilar.  Nu zic ca-s insensibili, doar ca-s mult mai putin suparaciosi. Povestea se schimba atunci cand se supara pe noi, fetele. Dar n-am fost niciodata baiat ca sa stiu exact cum e. Si ei sunt al naibii de greu de facut sa vorbeasca despre asta.





Vot

19 11 2009

Vin alegerile. Acestea sunt cuvintele de pe buzele tuturor prezentatorilor de televiziune si stiri. Frate, vin alegerile, ce ne facem? Apocalipsa, ioai! Pentru cine are rabdare si chef de scandal, aproape in fiecare seara sunt difuzate emisiuni in care candidatii la postul de Presedinte al Romaniei isi tarasc concurentii prin noroi. Etica? Ce-i aia?

Adevarul e ca iti poti da seama de multe lucruri daca asculti un om vorbind. Mai ales un om care se prespune a fi un cetatean model, recte un om politic. Ai anumite pretentii de la el. Te astepti sa fie un om cat de cat integru, sau macar cat de cat educat.  De la un om cult ai pretentia sa stie sa vorbeasca, nu sa i se limbe plimba-n gura. Sa nu aiba nevoie sa tarasca prin noroi numele adversarilor politici pentru a dovedi ca e mai bun. Daca vrei sa fii cu adevarat bun, afirma-te, nu incerca sa ii faci de ras pe ceilalti.  Ok, atunci de ce iti poti da seama din ceea ce spun fruntasii tarii? De faptul ca in loc sa se diferentieze, sa fie altfel, sunt fericiti sa se bage in troaca si sa alimenteze setea nationala de scandaluri, de senzational. „oaaa, nustiucare e divortat, ce tare!”, „oaaa, cutare a fost comunist, ce chestie!”. Ei bine, acum 30 de ani, cu totii erati comunisti, ipocritilor! Cel putin cu numele! Pentru ca nu puteai fi altfel, nu puteai cracni impotriva Partidului, mai ales daca aveai o functie importanta. Doar nu credeati ca politicienii nostri fac parte dintre revolutionarii care l-au ucis pe Ceausescu?!

Ideea e ca eu am tras o singura concluzie. Desi avem pluralism politic, acesta e doar cu numele. Toti sunt la fel. Niciunul nu ezita sa ocoleasca etica si, cum am mai spus, sa se bage in troaca. Doar masele vor circ. Si trebuie sa le dai ce vor, nu?

Am sa ma duc la vot, pentru ca au murit oameni pentru ca eu sa am acest drept, in special ca persoana de sex feminin. Dar am sa-mi anulez votul.