Mereu am avut o oarecare slabiciune pentru pantofi, mostenita de la mama mea. Imi plac. Mi-ar placea sa ii si pot purta, dar n-am norocul. Poate pur si simplu nu sunt genul. Poate si cand va trebui sa merg la un birou si sa ma imbrac bussiness o sa port tot bocanci/adidasi/tenisi cu sireturi de culori diferite. Dac-o fi sa fie bussiness, o sa le port unul alb si unul negru. In fine.
Ideea e ca mai am cate o zi, in care zici ca mor daca nu port tocuri. Nu-i nimic. Mai am si o fixatie fina cu fustele, deci nu ar fi o problema. Cand mi se pune pata pe purtat fuste, nu ma mai scoti din ele. Problema cu tocurile este ca iau decizia sa le port taman in cele mai nepotrivite zile. Ca de exemplu, imediat dupa ce a nins, sau in ziua in care am vaga impresie ca va ploua. Rar mi se intampla sa fiu pe tocuri si sa nu ma prinda ploaia. Sau sa nu fiu nevoita sa merg distante enorme, pe jos. Cu durerea nu e problema, cedez destul de greu, iar demnitatea mea ma obliga sa merg cu spatele drept si pasi egali, drepti, chiar si atunci cand e nasol.
O alta mica placere vinovata de-a mea sunt plimbarile noaptea pe luna plina. Nu-i prea safe, dar daca o fi sa patesc ceva, pot la fel de bine sa o patesc in plina zi. In plus, pentru mine nimic nu se compara cu luna plina. Nimic. Bine, poate dansurile lente sau sau vinul rosu. Dar de astea e bine sa nu abuzezi. La fel si cu lumina rosiatica, simti ca o iei razna cand revii la lumina normala. Hmm…sa ma mai gandesc. Alergatul pana cazi lat? te dezbini cu totul dupa, dar te simti al naibii de liber.
Oana V's blog 
interesant