Cum ne imbracam de revelion?

30 12 2009

Si uite ca maine-i 31 decembrie. Si stiu ca un alineat nu se incepe niciodata cu „si”. Si mai stiu ca nu ma pot abtine. Si asta este. Bun. Dupa cum spuneam, maine e revelionul. Toata lumea isi face planuri. La magazine e nebunie, stai o ora la coada pentru o paine. Cumparam, cumparam, cumparam. Restaurantele si localurile care organizeaza petreceri au pus din vreme afise cu „Sunati! Faceti rezervari! Nu stati acasa de revelion!”. Toate gagicile trendy isi cumpara tzoale noi ca sa le poarte de revelion si sa-i faca pe toti sa cada pe spate. A, si sa descurajeze concurenta.

Am ajuns la inima, stomacul, ficatul si plamanii acestui post( Nu si apendicele, ca e un rest ramas din evolutie care nu-ti trebuie si poti sa il basculezi linistit afara cu prima ocazie.): hainele de revelion. De obicei, cand participam la un revelion, cautam, unlike everyone else, sa ma imbrac cat mai confortabil. Sa imbin utilul cu placutul. Sa arat si sa ma simt bine. Intelegeti. Si intotdeauna ma simteam usor superioara cand vedeam cat  de mult se chinuie suratele mele sa se bataie pe tocuri si cat de frig le e la 12 noaptea. Inferioara nu m-am simtit niciodata, ca n-am complexe de genu’. Pot sa ma duc si in pantaloni de sport, nicio problema. Trecand peste asta, am observat in ultimii ani, poate si din cauza faptului ca am ajuns la 18 ani, varsta critica pentru noi fetele (varsta critica pentru persoanele de sex feminin incepe la 13 ani si se termina…umm…niciodata) faptul ca toata lumea incearca sa epateze de revelion: „Imi iau geanta Chanel si rochia Valentino si pantofii Prada!”. Nu stiu, nu inteleg de ce. Poate asa ne simtim bine. Dar nu cred ca e necesar. De ce? Sincer, pentru ca in general iti faci revelionul cu prietenii, cu care te intalnesti si in timpul anului. Care te cunosc asa cum esti. Da, imbraca-te frumos, dar nu exagera.  Machiaza-te, dar nu exagera. Puii mei. Oricum esti, de obicei, cu oameni care te cunosc si stiu ce-ti poate pielea.

Cum am mai spus, hainele-s atat de overrated.

Anunțuri




Mileu’ de pe geaca

29 12 2009

Bai, sunt la moda mileurile purtate peste geaca?

Eu am tot vazut si nu stiu! Ca vreau sa fiu si eu trendy-flendy, ce Dumnezeu!

p.S. Ma simt nemaipomenit!





Santajul sentimental

23 12 2009

… de Susan Forward si Dona Frazier. De la editura 3(TReI). I-am cerut-o imprumut unchiului meu. Nu credeam sa mi-o imprumute, dar a facu-o, desi de obicei e atasat de cartile lui. Carte de psihologie practica.Interesant, nu? cred c-am mai scris despre faptul ca astfel de carti sunt la moda. Mie personal mi-a placut titlul. A, si mai e ceva. Prepare, asta va suna misogin. Bai, deci m-am indoit de ras cand am vazut ca-i scrisa de doua femei. Ok, recunosc, la inceput nu mi s-a parut ceva special. Dar apoi am citit-o ( nu stiu cum am reusit, dar am citit-o din scoarta in scoarta) si am constatat ca marea majoritate a cazurilor prezentate aveau ca „atacatori sentimentali” barbatii. Bun. Acum sa tragem linie, sa adunam datele si sa ridicam la patrat. Da? Asa. Si acum sa tragem o concluzie. Cam cat de frustrat tre’ sa fii ca sa scrii o asemenea carte? Pentru ca sincer nu cred ca e o idee care-ti vine in timp ce esti la o cafea cu „pisi” ta cu care iti place sa mergi la „magazinul ala dragut  cu posete, de pe colt”, ca sa vedeti ce i-a mai copt mintea lui Vuitton.

Sincer, cartea m-a amuzat si de-aia scriu despre ea. A, si ca sa va povestesc ce-am invatat, normal. Cica santajistii actioneaza inconstient. Adica iti fac rau si nici macar nu isi dau seama. Si partea cea mai tare, creme de la creme, a fost ca erau enumerate niste replici prin care poti sa recunosti un santajist. Permiteti-mi sa exemplific:

„esti atat de egoist/a!”

„credeam ca esti diferit de ceilalti/celelalte!”

„credeam ca ma iubesti!”

„n-am sa mai vorbesc niciodata cu tine!”

„ai sa ma imbolnavesti!”

Ok. Concluzia pe care am tras-o citind aceste replici a fost ca toti suntem santajisti. Mi-e greu sa cred asa ceva. Mai ales ca sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi am folosit aceste replici macar odata. Macar intr-o cearta. Si uite asa am ajuns sa fiu convinsa ca minunatele carti de psihologie practica nu-s bune de nimic.

Destepti aia care le scriu stiind ca exista oameni suficient de prosti incat sa se increada in asa ceva.





De ce?

23 12 2009

De ce se streseaza oamenii IN HALUL ASTA de Craciun? Ain’t it all about feeling alright?





Alta mancare de peste

21 12 2009

Dupa ce numa’ n-am dat capac unei cafele astazi de dimineata si am reusit sa povestesc cu o persoana cu care m-am certat…pot sa zic ca-s fericita.

Sunt unele zile in care chiar nu conteaza daca-i urat afara, daca ploua sau ninge sau e ceata s-o tai cu cutitul. In zilele alea, sunt fericita. Pur si simplu ma trezesc bine dispusa, cu fata spre sfantu’ tavan si cu un zambet aproape tamp atasat de buze. Ma ridic din pat cu usurinta si ma indrept plutind catre filtru, lucru pe care in zilele mele mai rele il realizez cu usurinta cu care o balena esuata se intoarce in apa. A se citi ca si cum as avea un munte legat de picior. In fine. Dupa varsarea dozei necesare de cafea (fara sa dau peste tot pe langa!) in compartimentul corespunzator al filtrului, precum si adaugarea apei ma inrept tot plutind catre calculator. Atunci stiu ca incepe o zi buna.

Da’ cand ma trezesc cu mutra-n perna si cu dureri de cap si mi-e asa de lene de nu ma pot ridica din pat nici sa-mi fac cafeiu’, apai aia e alta mancare de peste.





Planuri

19 12 2009

Toti ni le facem. Fie ca vrem, fie ca nu. Ne gandim unde sa mergem, cu cine, ce sa facem. Sau visam cu ochii deschisi si cu un zambet tamp pe fete cum ar fi sa <insert crap here>. Bun. Acum ca am stabilit ca nimeni nu ocoleste in totalitate planurile, pot sa spun ca oamenii se impart in doua categorii (nu, nu-s alea cu oameni care impart populatia in categorii si oameni care nu o fac) si anume oameni relaxati in legatura cu planurile lor si oameni stresati.

Sincer, nu stiu cum e mai bine sa fii, stresat sau relaxat. Pentru ca traim intr-o lume care se plange ca e prea stresata, prea tensionata si lipsita de timp liber presupun ca relaxat. I mean, c’mon, voua va place de matusa aia enervanta care planuieste toate excursiile verilor tai in detaliu, de la ora la care au sa manance pana la culoarea paturii din patul in care vor fi cazati. A, am uitat sa mentionez ca le pune lucrurile in bagaj in ordine alfabetica, ambalate in pungi separate. Bine, nici in cazul in care „om vedea” e replica cel mai des utilizata de tine nu ai ajuns bine.  E nasol sa nu stii niciodata ce o sa faci. Pastreaza-ti o rezerva, macar pentru viitorul apropiat. De exemplu daca nu stii ce sa faci seara, fa curat pana te hotarasti. Sau gateste.

Oricum, ideea in jurul careia am construit postul e aceea de echilibru. Oamenii ar trebui…

Ooh trag pamant. Inca nu sunt suficient de treaza ca sa scriu. Astept sa-si faca efectul cafeaua si revin. Poate editez postul. Poate il sterg. Daca nu, il las asa. Oricum, omu’ mai da si chix din cand in cand. Zi-mi tu un scriitor care scrie mereu la cel mai inalt nivel. Sau un blogger, na. Puii mei.





Inima mea bate, nu mi-am scris la mate…

17 12 2009

Dragi cititori, iubite cititoare.

Noaptea trecuta, in timp ce stateam in pat si respiram greu, sacadat, am avut o revelatie. Mi-am luat lopata altfel, adica. O voce micuta micuta din interiorul capului meu striga la mine, aproape imperceptibil (si totusi as fi facut orice sa taca)
„Vasii, in februarie ai bacu’ la romana si pe Eseul se aduna prafu’. INVATA! Si ia mai in serios variantele la mate!”. Bun. Cand am auzit, m-am facut albastra.”Ce puii mei..?” mi-am spus. Si mi-am repetat. Am cascat ochii, m-am uitat la tavan. Nu. M-am holbat. ” Mai am constiinta?! Credeam ca s-a scufundat cand mi-am dat cu capu’ de biroul lui Claudi.” Se pare ca ea, saraca, mai plutea pe marea mea de lichid cefalorahidian. Si-am intrat in panica, frate. Ca ce ma fac la examen, ioai, cum ma duc, poate mi se face rau si dau deget pe-acolo. Ziceai ca-i potopul de pe lume. Uitasem ca de 4 ani ma chinui sa ma duc la liceu ZILNIC. Aproape. Bine, incepand de la ora 9 de obicei. Nu ma pot trezi mai devreme, intarzii si de la 9! Ma rog de mama ca de Dumnezeu sa ma lase in pace sa dorm inc-o ora. Oricum, noaptea trecuta eram pe punctul de a ma duce, asa stramb cum puteam, la calculator, sa iau variantele la mate la rand si sa vad de niste siruri, de niste matrici, de o functie sau asa. Dupa care sa invat un pic la romana si sa scriu niste programe. Noroc insa ca romanul cand simte ca are chef de munca sta pana ii trece. Asa am facut si eu. Am stat si m-am gandit. M-am gandit la scoala desi mi-am jurat ca NU o sa o fac. Asa ca mi-am amintit. Ca am facut toate astea. Ca pot. Ca de fapt nu ii nimic in neregula cu mine, doar ca m-am panicat. Si cand mi-am dat seama de asta, m-am intors pe partea cealalta. Inima imi batea cu putere, in urechi (LOL) si pe marea Cefalorahidiana era furtuna. Constiinta inca striga la mine. Sau ma rog, incerca. Am facut grimasa aia a mea caracteristica, pe care o poti observa cand nu imi place ce aud, mi-am tras perna pe cap si n-am mai bagat-o in seama. A tacut. Am zambit satisfacuta, am deschis geamul, am fumat o tigara. Mi-am dat seama ca totul e bine si mi-am mutat pernele in cealalta parte a patului, pentru noroc. Si-am adormit.

Totul era iar bine. Redevenisem eleva normala care sunt de obicei.