Ganduri de toamna

12 09 2009

S-a terminat vara. Apasasem lung de tot pe tasta „a”, imi iesise un fel de exclamatie de fericire mai devreme. Am corectat treaba. Nu stiu ce sa fac. Un bilant, asa cum fac de obicei? Da, a fost urat si frumos. Si foarte frumos catre sfarsitul vacantei. Stiu si eu acum ca am inima, abia ce-am reusit s-o vindec dupa un dus rece si dureros, saraca de ea. Mai stiu si ca in lumea asta esti mereu singur, si numai tu te completezi. Si asta nu-i rau deloc, pentru ca-ti da posibilitatea sa alegi cine anume din jurul tau sa-ti fie apropiat.

Ce planuri mari am avut pentru vacanta asta! Si cum s-au dus toate, pana la ultimul, in vant! Tot ce mi s-a intamplat de fapt a fost o neasteptata intorsatura a soartei, incat mi-era imposibil sa ma astept la ceva. Persoane de la care nu ma asteptam au facut lucruri la care nu ma asteptam. Pana la urma s-a terminat. Nici trist, nici vesel, nici urat. Frumos. Atata tot. Dac-as putea, as retrai vacanta asta, cu toate hibele ei, cu toate zilele de stat in casa si cu toate noptile pe-afara. Cu tot ce trebe.

Deja cad frunze. Incep sa cada tot mai multe, ingalbenite, moarte. Nimic iesit din comun. Doar ca niciodata pana acum nu am vazut treaba asta asa cum am vazut-o acum. Sau mai bine zis cum am simtit-o.Nu mi-am dat seama niciodata ca timpul trece, ca nicio secunda nu se mai intoarce, cel putin nu la fel de acut. Ieri noapte ma uitam la un concert (sau doua sau trei) si-mi dadeam seama de spatiul si timpul dintre mine si ei. Stadionul era atunci plin…acum probabil ca puteai sa-ti auzi pasii in timp ce mergi pe iarba. Cat despre cel de pe scena…a murit acum multi ani, in urma unei supradoze, inecat in propria voma.  Si totusi atunci era asa de viu….

Nu stiu de ce, dar cand imi imaginez viata mea, mereu ma vad intr-o masina sau intr-un tren. Niciodata acasa.

 

 

P.S. Multu’ ca mi-ai amintit ca lucrurile frumoase conteaza mai mult. Stii tu cine esti.





Pentru prieteni

6 09 2009

Pentru prima data, intru pe blog stiind exact ce si cum sa scriu. De obicei nu am ideile formate. Stiu doar vag cum o sa arate o postare. Am doar ideea centrala.  Postul asta e pentru prietenii mei. Stiu ca suna usor desuet, dar nu am cum sa le spun tuturor treburile astea. Poate pentru ca rosesc asa cum o fac atunci cand Geo-mi zice „geniuleeee!” sau cand ii spun cuiva ceva de genul asta, poate pentru ca mi-e mai usor sa va las sa cititi si sa zambiti.

Se termina o vacanta care, pentru mine, a fost cel putin zbuciumata. Am avut parte de…de toate, ce mai. De la depresie pana la culmile fericirii. Si privind inapoi, imi dau seama ca nu as fi putut trece singura prin toate treburile astea. Asa ca va multumesc tuturor. Pentru mai multe chestii, cum ar fi faptul ca m-ati lasat sa ma smiorcai pe umerii vostri cand eram in culmea disperarii. Pentru cafeaua aia din cetate, cand tremuram toata, mai aveam un pic si cadeam din picioare.  Pentru ca mi-ati fost tovarasi de dat din pleata (inca imi sunteti!) la toate concertele si la majorat. Pentru berile alea de trajeam de ele sa mergem acasa cat mai tarziu. Pentru venitul cu mine acasa la 4 dimineata de festival si privitul rasaritului de pe banca, pe frig, insuficient imbracati, band apa rece ca sa ramanem treji. Si toate „ia, ba, mana de pe ea, ca-ti pusc una de aici ramai!” adresate inamicului public numaru’ unu. Si ca m-ati scos din casa cu forta si cand nu voiam. Atunci aveam cea mai mare nevoie. Si o gramada de alte chestii…

 

Va iubesc, bai. Pe toti. Datorita voua un cosmar de vara s-a transformat intr-una din cele mai demne de tinut minte vacante ale mele. Chiar mai tare decat cea in care-am renovat apartamentul si televizorul statea pe un dulap la mine in camera, in mijlocul tuturor hainelor si mobilelor. Si mergea!





Calatorie cu tine insuti

3 09 2009

Se poarta psihologia aplicata. In librarii sunt enorm de multe carti care trateaza chestia asta, carti DIY care te invata cum sa iesi din depresii, cum sa cuceresti, cum sa-ti legi sireturile corect, cum sa faci aia, cum sa faci cealalta, si asa mai departe. Si toata lumea le cumpara, ca – oau, cartea aia chiar i-a schimbat viata lu’ vecina de la cinci! – si pentru ca e mai usor sa iei de bun ce scriu aia in carte, sa inchizi ochii si sa zici „da, ma, au dreptate, de-aia ma simt cum ma simt!” (desi exista persoane carora li se potrivesc astfel de carti, dar despre asta alta data) decat sa te gandesti care e cauza starii tale si cum ai putea sa o rezolvi. Si indemnele stil „la birou, in timpu’ liber, scrie o lista cu tot ce te supara” ma distreaza cel mai mult. Pentru ca oamenii aia uita sa scrie „in timpu’ asta, probabil or sa te vada colegii si or sa te mistocareasca forevar”.

Ideea e sa te cunosti pe tine. Sa ai puterea sa stai sa te gandesti ce te supara si de ce te supara. Si cum poti sa rezolvi. Pentru ca daca poti sa faci treaba asta, atunci poti sa spui ca stii sa ai grija de tine. Parerea mea, asa cum ii spuneam si unui amic, este ca-i mult mai important sa te cunosti pe tine, sa reusesti sa te analizezi si sa te controlezi cat de cat, astfel incat sa stii ce-i cu tine, de unde iti provin emotiile decat sa citesti, de exemplu, „Baltagul”. Sau „Shogun”, sau ma rog, orice volum de beletristica.

Asa ca daca esti nesigura, sau prefacuta, sau superficiala, sau urmaresti sa devii Miss Popularitate fiindca treaba asta i-a ridicat unei colege moralul la cote incredibile, scoate-te la o cafea si gandeste-te bine. Si daca nu esti tu aia de vrea sa devina populara, sau altfel, ci e o parte a ta, renunta. O sa-ti fie mai bine.

 

P.S. Am scris postul asta in urma disputelor repetate cu o persoana foarte apropiata mie.





Ma simt sexy:>

1 09 2009

Nu stiu de ce da’ ma simt sexy azi. Mai ales acuma. Daca e ok, ma voi simti sexy si maine :>. Nici macar nu conteaza de ce, nici nu vreau sa aflu. Treaba e ca am inteles cum e faza aia cu „sa fii sexy e o chestie de atitudine”. Mult mi-a luat, doamne.