Acasa

31 08 2009

Azi mi-am dat seama de o treaba tare interesanta. In timp ce faceam a mia oara drumul dinspre centru spre Baragan am vazut un homeless. Nu-i nici primul pe care il vad si bag mana-n foc ca nu e nici ultimul. Si saracul statea intins pe o banca, pe niste cartoane, zgribulit (se simte ca nu mai e vara…). Si ma gandeam asa: uite ma ce nerecunoscatori suntem. Avem un loc unde mergem cand ne e frig sau somn. Unde avem mancare. Unde ne asteapta oamenii pe care ii iubim, sau la care tinem, dupa caz. Si unde avem parte de tot confortul si intimitatea de care avem nevoie. Si luam toata chestia asta de-a gata si ni se pare ceva atat de comun, cand de fapt e chiar special, numai ganditi-va la sentimentul ala pe care il ai cand esti sloi si intri in casa la caldura.

Anunțuri




Timpuri noi, telefoane noi.

31 08 2009

Cineva imi povestea acum cateva zile despre o persoana de care-i placea. Cat ii place de mult de persoana respectiva, cum i se inmoaie genunchii atunci cand o/il vede (sa nu credeti ca va spun ce sex are 😀 ) si cat isi doreste sa iasa cu persoana respectiva la o cafea, sau macar la o plimbare, ca tot merg pe acelasi drum cand se duc acasa. In timpul asta imi zambea visator, aproape tamp si se intrista pe data cand isi dadea seama ca nu face niciuna din chestiile alea. Mi-am pescuit amicul/amica din butoiul cu melancolie in care cazuse si i-am pus urmatoarele intrebari: Ai adresa ei/lui de mail? A zis ca da. Si ID de mess si numar de telefon, ce mai, tot tacamu’. Apoi am pus intrebarea interzisa: „Si de ce nu ii dai tu un telefon?”. Poc. In ochii amicei (sau amicului, nu se stie!) se citea o durere surda. Parca trasesem cu pistolul. A incetat sa zambeasca si m-a intrebat nesigur/a : „Cine, ioooo?”. „Da’ nu, ca eu!” I-am raspuns. „Pai daca ma refuza?” „Daca te refuza ai incercat macar.”

Ok hai ca tre sa va zic. E vorba de o amica (si da, mi-a dat voie sa scriu). Dar nu am reusit sa inteleg de ce nu l-a sunat pe omu’ respectiv. Nu ii era strain, ii era amic. Ce-avea daca il suna si-l chema la o plimbare/cafea/suc/o tura de alergare/insert activity here ? Exploda? Si daca tipul refuza, oricum era in spatele telefonului mobil (intr-un fel…) si putea sa se inroseasca precum o porodica. In fond si la urma urmei, nu trebuie sa ai sentimente de natura romantica pentru cineva ca sa-l inviti la o plimbare (tu te plimbi cu cel mai bun prieten/cea mai buna prietena, nu?). Poate-ti place compania respectivului. Poate te binedispune. Poate miroase bine, lol. Sau are un ras interesant. In plus, (moment de reculegere, mi-am muscat limba.)  am trecut de vremurile in care tu, ca fata, nu poti intreprinde nimic pentru a-ti alege cu cine iesi, ci stai sa fii aleasa, sau mai rau, iti aleg parintii partenerul, prietenii si tot ce mai implica decizii. Nu suntem pe vremea lui Ludovic. Si daca am cititori de sex masculin dispusi sa comenteze, ia ziceti, e asa nasol daca va suna o tipa sa va cheme la o plimbare? Chiar va rog sa-mi spuneti, sa vad, sunt eu anormala?

 

P.S. Hai te rog… suna..





Cum am inceput sa beau cafea.

30 08 2009

Am zis ca va povestesc cum am ajuns sa beau cafea, nu? Ma tin de cuvant, ca asa-i frumos.

Sa-ncepem asadar. Pana in clasa a noua eram fan cappuccino. Imi placea si toata lumea stia asta. Pana si maica-mea. Si era ok. Ea-si bea cafeaua, eu cappuccino-ul. Buun. Si-a venit a noua. Si a inceput scoala. Si noi avem acolo un automat. De fapt acum sunt doua, dar atunci, in antichitate, era numai unul, nici el foarte.. sa trecem peste asta. Era un automat. Si facea un cappuccino slaaaaab de tot si asa de dulce de-ti venea sa iti versi matele   te iei de par. Asa ca subsemnata s-a pus pe baut caffe latte. Si nici asta nu imi satisfacea papilele gustative din dotare. Apoi m-am apucat de cafea propriu zisa. Si-mi placea toooot la ea! Si gustul si mirosul…aah! Eram in al…zecelea cer! Dar in timpul asta malefica profa de biologie ma vedea cum incercam sortimente din licoarea magica si cred ca insemna pe un raboj ce faceam. Si cu prima ocazie i-a zis mamei ca beau cam multa cafea. Care mama a inceput sa fasaie ca o sticla de pepsi in curs de desfacere. Si s-a luat de mine cu prima ocazie.. in fine. I-am explicat ca is normala, ca nu-i nimica grav si, doamnezmultam, a inteles. Dar profa, de-atunci, de cate ori ma vede cu cafeaua se uita stramb..

 

P.S. de-atunci beau cu maica-mea :))!





O ultima sfortare…

30 08 2009

A mai trecut o vacanta de vara.  Spun ca a trecut, pentru ca din 1 septembrie incep pregatirile in forta. Plus ca profesorii se intorc la scoala si faptul ca-i tot vezi roind pe-acolo nu-ti prea pica usor la stomac. E senzatia aia caracteristica de „Iar scoala…gaaaaah!”, care o inlocuieste pe cea tip „Unde-i stresu’?? Nu-i stres!”. Si-n aer se simte deja toamna. Chiar daca la amiaza inca simti ca fierbi in propria piele si-ti vine sa o dai jos, seara si dimineata nu-ti prea vine sa iesi cu cracii-n vant ca sa zic asa. Au si inceput sa cada ceva frunze.

De cateva zile mi s-a pus un nod in stomac.. nu de stres, ci de nerabdare. Inca din astea n-am mai patit. Ma mai plictiseam eu pe la sfarstiul vacantei de prea mult bine, dar nici chiar asa. De data asta, sunt CURIOASA sa incep scoala. E si ultimul meu an de liceu…si mi se pare interesant. Ma incearca o oarecare nostalgie cand ma gandesc ce repede a trecut. Si cum stateam eu la o cana de cacao(pe atunci nu beam cafea…inca. Am devenit dependenta in a noua. Si m-a parat profa’ de bio la mama. Dar despre asta intr-un alt post, poate tot in cursul zilei de azi.) inainte sa incep clasa a noua si imi imaginam cum o fi la liceu. Pe scurt, trebuie sa fac o ultima sfortare. Mai am doar 1 (un, mai fratilor! va dati seama ce putin?) an pana cand o sa plec sa o parazitez pe mama de la distanta la facultate. Tre’ sa trag tare. Ma bazez pe voi sa va tineti de capu’ meu sa fac treaba buna. Asa, printre altele.





Ce-si doresc femeile

29 08 2009

Dragi cititori, iubite cititoare (care sper sa ma ierte pentru ce urmeaza sa fac),

 

Azi am sa va impartasesc viziunea mea asupra unuia dintre cele mai bine pazite secrete ale istoriei: ce-si doresc femeile. Si acum suspans, tobe…. adevarul e ca, in opinia mea femeile nu stiu ce-si doresc. De-aia niciodata nimic nu-i bine. Pentru lamuriri suplimentare, uitati-va cat ne ia sa alegem o bluza sau sa ne imbracam, sau sa hotaram ce vrem de la o relatie.

I think I made my point. Thank you very much!





Sighisoara

27 08 2009

Traiesc in Sighisoara de atata timp incat nici nu imi amintesc cum era cand locuiam cu bunicii. Pe scurt, traiesc aici de la vreo 2 ani. Tin la orasul asta asa cum as tine la un iubit, poate chiar mai mult. Mi-e greu sa plec si pentru doua zile, desi, ca sa fiu sincera, uneori simt nevoia sa-mi iau catrafusele si sa dispar… nevoie care se atenueaza, de obicei, in cateva ore, maxim o zi.

Spre marea mea dezamagire, toata lumea ma sfatuieste sa plec. Sa termin facultatea, sa-mi caut de lucru intr-un alt oras si sa plec. „Orasul asta e mort!” imi spun toti.  Mie personal nu mi se pare. Slujba mea de vara implica umblat mult si cunoscut lume multa, vorbit cu fel de fel de oameni si stiu cat de cat cam ce misca in orasul asta si cum. Si nu mi se pare deloc mort. Si daca nu vreau, nu plec. Termin facultatea (btw, m-am hotarat unde ma duc. Fac Automatica si Informatica aplicata)  si vin inapoi.  Poate nu va fi cea mai buna afacere, dar sigur voi fi fericita aici. O sa raman cu cetatea si cu locurile pe care le-am iubit de mic copil si in plus, voi avea si sansa sa fac ceva pentru locul asta. Sa-mi las amprenta. Sa fac o diferenta.

De cand suntem mici copii, faurim vise, crestem cu ele. Ne dorim sa fim frumosi, impliniti dpdv material, ca oamenii din filmele la care se uita parintii si sa fim iubiti…sa avem o casa mare, o masina. Doar ca…unii dintre noi realizeaza ca nu asta e, pentru ei, ceea ce isi doresc. Unul dintre aia sunt eu. La cei 18 ani ai mei nu mai vreau o masina, vreau o chitara noua. Nu-mi doresc o casa mare, opulenta. Vreau doar sa am unde sta. Nu vreau sa fiu superba, ca femeile din filme. Vreau sa fiu deosebita, sa fiu eu. Si in niciun caz nu vreau sa traiesc intr-un loc care e centrul civilizatiei. Vreau sa ma simt impacata cu mine. Asta m-a facut sa iau decizia.

 

 

P.S. Stiti tantarul ala mare? L-am ucis cu paleta de muste in timp ce se plimba pe usa. Intr-un fel imi pare rau de el. Ajunseseram sa traim in simbioza, oarecum. Si in fond si la urma urmei, am si un paianjen in colt pe care il las sa traiasca pentru ca-mi prinde mustele!





Pentru sufletul meu

25 08 2009

Dupa trezirea dimineata la 7:30 si doua cani zdravene de cafea (asta pana la ora 10:30) plus incheiat contract de scolarizare pentru  scoala de soferi am ajuns la doua concluzii. Unu: daca faci ceva si nu-ti place,  chestia respectiva nu are nicio valoare. Si doi: daca tot amani sa faci ceva pentru sufletul tau, o sa ajuti sa ai regrete si sa nu-ti mai gasesti odihna. Si nu din cauza supradozelor repetate de cofeina. Si nici din cauza ca refuzi in mod constant sa  iti relaxezi complet mintea. Si…ma rog. Din nicio cauza externa.

Ideea din spatele acestui post este ca ieri am avut o conversatie foarte placuta si folositoare cu o buna prietena de a mea, Kris. OK, recunosc, a fost mai putin placuta. Ma simteam ca si cum cineva mi-ar fi sapat o groapa cu lopata in ficat in timp ce  vorbeam, dar a fost inimaginabil de folositoare. Am inteles unele lucruri si am descoperit altele pe care nu numai ca nu-mi imaginam ca le pot simti, dar nu am crezut nicio clipa ca pot avea o influenta atat de mare asupra starii mele psihice, desi stiam de existenta lor. Doar ca aveam o atitudine de tip :”Aia, sa mi se intample mie? Nuuuuu!”.

Mereu am fost o fire mai…artistica, daca pot sa ma exprim asa. Cu toate ca vreau sa ma duc la Automatica si Informatica aplicata. Cel putin voiam. Acum nici ideea de a deveni profesoara nu-mi displace. Deloc. Dar sa revenim. Bun. Si firea mea se manifesta prin activitati ca: desenat tampenii peste tot (a se citi pe caiete, blocuri de desen, banci de la scoala, foi, fituici, coperte de caiet, manuale, usa), scris compuneri care sfarsec publicate pe dev (prea putine) sau uitate, cantat in locuri …neconventionale (trezit ca ma manifest pe strada cu castile in urechi, fredonat in ore, cantat sub dus, facut vocalize in timp ce fac ordine, sau spal vasele) si nu in ultimul rand, zdranganit la chitara bas. Dar in ultima vreme nu am mai facut aproape nimic din toate astea (aproape, totusi am cantat la chitara). Nu am mai scris, nu am mai desenat. Nici nu am mai cantat in baie… Si am crezut ca toate astea nu au o influenta, insa m-am inselat amarnic. Simt c-am pierdut ceva…si voi face tot ce pot sa recuperez acel ceva.

Sper sa tragi o concluzie potrivita daca ai citit. Fa ce-ti vine. Nu te incadra in spusele altora. Daca nu le convine ca aia si ailalta, foarte bine. Sa se spele pe cap cu asta. Vezi-ti de fericirea ta. Nu de a  altora. Fa ceva pentru sufletul tau. Poate e o prostie c-am spus asta, dar chiar am simtit nevoia sa o fac.

 

P.S. Am un tantar imens pe perete, dar mi-e frica sa-l omor. E din ala care nu inteapa. E cat o rosie medie. Zici ca stau pe ghimpi. Si nici nu ajung la el.. poate-l aspir :P!