Vara

23 06 2009

Dupa ce mi-am exprimat oful cu privire la vacanta, sa trecem mai departe. A venit vara. Pe bune. E cald de mori si lumea a inceput, cand intrebi „ce faceti in vacanta?” sa-ti zica „apai ma duc la mare….”. Daca vara s-ar masura in caldura, as putea sa spun, fara niciun fel de ocolisuri, ca e atat de vara incat nu pot sa dorm.  Vremea e, in orice caz, ciudata.  Temperaturi mari ziua (a se citi toate fetele se dezbraca pana la limita centurismului si unele chiar mai mult -ma intreb centuristele cat sunt de dezbracate lol) si temperaturi mari noaptea (a se citi toata lumea se zvarcoleste in pat, incearca sa doarma cumva, dar blocurile au devenit un cuptor). Da’ si cand ploua, frate. Apai ploua, nu se joaca. Cu picuri din aia mari, cat varful degetului meu mare de la mana stanga, de ti-e frica sa iesi pe ploaie, ca poate iti spargi capu’. Ploaia e adesea insotita de tunete de bubuie pamantul si niste trasnete din alea ca-n filmele cu Apocalipsa. De fapt, filmele alea sunt la pitici ^^.  Dupa ce natura isi face de cap si, literalmente, face un susu pe blocu’ si civilizatia ta, urmeaza o zi cu temperatri placute, cu 10 grade mai scazute decat intr-o zi caniculara. Bliss. Si tot asa o tine.

Planuri? Cred ca ma duc la Sibiu, la Artmania. Liviu nu vrea sa vina, zice ca are de invatat. Sunt 3 zile, ffs! Nu e o saptamana, nu e o luna, nu e un an. O pauza i-ar prinde bine, zic eu. Apai no. Treaba lui, poate nu reusesc eu sa inteleg gravitatea situatiei. L-am intrebat daca se supara daca eu ma duc, a zis ca deloc. Lol, I bet. Cred ca nu-mi mai bat capul cu asta. De fapt, cred ca nu-mi mai bat capul cu nimic. Ma bate gandul sa ma duc la Laslea cateva zile. Sa-mi bag picioru-n toti si-n toate. Cat de aproape o fi de casa, cand te duci acolo simti ca ai pierdut legatura cu civilizatia. Si veci nu mi s-a intamplat sa ma intorc obosita de acolo. Desi nu-i chiar locul meu preferat. Da no. Fa-te frate…





Vacanta

23 06 2009

Am intrat in vacanta. Acum o sptamana si o zi, sau ceva de genu’  asta. Anyway, nu e cum m-am asteptat. M-am asteptat sa ma simt libera, sa nu imi mai pese de nimic legat de scoala si nu in ultimul rand  sa dispara stress-ul sharuit la scoala cu colegii acum cand ne-am vazut pusi in fata faptului ca a 12a se poate termina, ca bac-ul chiar e acolo si nu e floare la ureche. Vise. Sunt tot cu sufletul la gura in legatura cu examenul asta, probabil din cauza unor prieteni, care il dau anul asta. Inca imi pasa de scoala si numa’ libera nu ma simt. Nu stiu de ce. Ceva nu-i ok cu vacanta asta.

Le-am promis fetelor, Iuliei si Ileanei, ca ma duc cu ele la strand maine. Bai, nu stiu daca vremea va tine cu noi. Chestia e ca sunt convinsa ca ma va ajuta asta. Adica, o sa mai descarc din idioteniile care imi trec prin minte si o sa mai uit pe ce lume traiesc macar pentru cateva ore. Aici intervine o lupta ciudata. Pe de o parte nu vreau sa ploua, ca sa ma duc la strand cu fetele. Pe de alta, as da orice sa ploua, sa se mai racoreasca.

Weird, huh?





Porumbelu’ posedat

7 06 2009

Mi-am amintit de o chestie foarte tare. Acum cateva zile, cand pe la noi ploua cu galeata de dimineata pana seara am patit o chestie foarte tare. Ii vorba de un porumbel.

Porumbelu’ parea tare trist si prapadit si statea zgribulit acolo pe pervaz la mine. Si cum am un simt sadic al umorului am vrut sa-l fac sa plece. Si ma duc eu catre fereastra, cu tupeu asa, si vad ca asta nu se sperie de prezenta mea.  Si impinsa de acelasi umor sadic, ma duc si icep sa scutur perdeaua. Nimic. Si apoi crap geamu. Tot nimica. Dup-aia, enervata, il deschid si il inchid, si il deschid si il inchid si tot asa de cateva ori. Pe scurt, flutur geamu’. Si ca raspuns, tampitul ala de porumbel isi intoarce capul pe spate ca si cum era posedat. La faza asta am fugit si l-am lasat in pace. Cand m-am intors, thank god, nu mai era.





Jos masca!

2 06 2009

Precum multi alti adolescenti de varsta mea, ma aflu la rascruce de drumuri. Se presupune ca trebuie sa imi aleg o meserie, un viitor, sa hotarasc acum, cand inca incerc sa ma gasesc pe mine insami, ce vreau sa fiu in viata. Si precum multi altii, habar nu am cum ar trebui, de fapt, sa fiu. Sunt influentata, mai mult sau mai putin, de diverse „modele”. Nu vreau sa ma abat iar si sa povestesc despre cat de naspa e ca fetele din ziua de azi se machiaza excesiv si se imbraca exact ca niste centuriste. Ce ma deranjeaza e ca e atat de uncool sa vrei sa inveti, sa citesti, sa nu te bagi in seama. Lumea te considera un nimic, un neinsemnat, desi probabil esti mai valoros ca om, ca partener de discutii, si , de ce nu, ca partener de viata. Si intr-o lume ca asta se presupune ca trebuie sa imi gaesc eu drumul in viata. Mda.

Ironia e ca toti ne dorim sa devenim ceva. Sa fim faimosi, sa fim apreciati. Sa fim cei mai buni. Insa nimeni nu depune efort pentru asta, ca, vezi doamne, nu-i cul. Tot prostu’ are-n ziua de azi acces la informatie. Da’ atunci cand intri pe net, e mai „misto” sa intri pe un site porno sau sa urci poze pe hi5 decat sa citesti despre fisiunea nucleara. Ok, recunosc c-am exagerat cu fisiunea nucleara. Dar intelegeti ce vreau sa zic.