Povesti

31 01 2009

Nici nu puteti sa va imaginati cat is de ofticata. Deci fiti atenti: Nu pot uploada literatura pe dev. Asa ca tre sa o scriu aici. Stiu ca o sa ne simtim cu totii palmuiti da’ asta e, deocamdata. Ui’ ce-am debitat azi:

‘Leave me alone!’ she shrieked.
‘Haha, you’re just a nerd, just another damn nerd, so you won’t get them back. Let’s see…what do we have here?’
‘Give it back to me. I’ll get back to you, I swear. It’s not for you to read…’
‘Ooooh, a diary!Let’s see…
<dear diary, i had a really busy day. BUT! I sat next to HIM in the little store downstairs during the lunch break. I caught him looking at me, so I smiled. God, I wish I weren’t that shy. I wish I could talk to him.>… hahahahaha! Here, take it back you nerd. Oh and do something with that hair. It looks like a broom.’ she could clearly see the  satisfaction in his eyes. Then his evil grin, as he turned and left, without forgetting to slap her.
‘I’ll get back to you, I swear. I won’t rest before I do it. Just wait and see. just wait. You’ll see.You’ll pay.’

Tears were flowing down her flamig cheeks. She felt so embarrased, so small. He always made fun of her. Always.

She didn’t even look when she crossed the road. Suddenly, she heard the sound of a horn, then brakes on the asphalt. The car stopped. Everyone gathered around, to see what happened. The car door was dirty. Stained with blood. A little further, the body of a girl was laying on the asphalt. Hurt, but still alive. They took her to the hospital. Her parents cried, the doctors tried to wake her up. In the end, they went to her parents and said: ‘Coma.’ A couple of days later, when they came to visit, she wasn’t there anymore. Her pillow was stained with blood.

 

It all seemed so far away for her now. She felt so calm, so content. She was sitting on a gravestone in the cemetery, looking at her pale, bare hands. Then she looked again towards the moon. She liked the moon; it was so cold, so pure. So much of a friend when she needed someone to talk to. Someone to understand her, not to laugh at  her, like that supid bully at school. But this was before she died. Before she became one of them.

‘Maybe you should stop thinking about revenge’ he said, coming closer.
The moonlight reflected in his eyes, making them seem, for a second, human.
‘You know I can’t do that. I’ve sworn to get back to him. I told him I won’t rest before I get back to him.’
‘You died. You have to let go of that life.’
‘No. I died, but I’m still here. I can’t find rest yet. I feel it.’
‘It’s just a diary.’
‘You won’t ever get it. Ever.’

She turned around leaving only the back of her black cloak to his sight, as well as her brown hair. He was right. It was so stupid. He was just a bully, and she was so much more now. She knew those feelings had to be left behind. She had to leave her previous life behind. Her immortality demanded it. ‘Give up your heart for eternal life..’ they said. She knew it was the only way.

A few seconds later, she found herself in front of his house. She heard his footsteps. ‘Always proud’, she thought to herself.
He was just going home. Suddenly, they found themselves face to face.
‘Hello’, she said. ‘Remeber me?’
He couldn’t utter a single word.
‘I died, you know. But I’m still here.’
His eyes grew wide with horror and he looked towards the door. He was trying to ask for help, yet he was unable to scream.
‘Forgive me.’ he managed to say in the end.
‘Haha’, she laughed, leaning towards him. ‘Look at the window’ she said. 
He looked. He could only see the reflection of himself, staring in horror at the small window of his room. Oh, how much he wished he was inside now! But nothing could be changed.
‘Yes. I’m a vampire. Do you know what they told me? Give up your heart for eternal life. I choose to do so. You are the only thing that keeps me bound to my mortal life, for I have sworn not to rest until I’ll get my revenge. I died because of you, did you know? Did you ever look at that spot where I died? Did you ever feel guilty?’
He looked at her and, for a second, he understood how she felt. He could feel the blood flowing trough his veins. He felt so small.
‘Yes.’
‘Liar. Your eyes speak the truth but you don’t. It doesn’t matter anymore.’
Then she smiled. A horrible smile, which revealed those dreaded fangs in the moonlight. White, shining like two knives, ready to pierce trough skin and bone, only to get to taste blood. He fell on the sidewalk, empty. The terror in his eyes was impossible to describe.
Then she flew away, never to be seen again.

Anunțuri




Aiureli…

31 01 2009

Spuneti-mi ca azi nu e sambata aia in care toti colegii se duc la majoratul Deliei si eu nu! Aaaaargh, mor de ciuda! Desi nu ma dau in vant dupa petreceri, as fi vrut sa ma duc. Oricum, daca tot stau in casa azi (nu, nu ies pe-afara; mi-e lene, somn si mai ales frig) o sa petrec ceva timp de calitate cu Fratzica (adica frate-meu); o sa ne uitam la …el vrea Borat. Ma rog, nu conteaza… o sa mai povestim, o sa cantam putin la chitara (daca o sa putem), si o sa bem ceai de soc impreuna. In timp ce facem toate chestiile enumerate mai sus. Adevarul e ca weekend-ul asta am stat cu fundu-n sus toata ziua (incepand cu ora doua) si n-am facut nimic. In primul rand pentru ca patul meu pur si simplu a cedat nervos dupa atatia ani de uzura. Scandurile nu mai sunt bune, si se tot deranjeaza… si sincer, nu se poate dormi prea bine asa. Incercati si veti vedea. In al doilea rand, ma simt obosita dupa turul de forta facut in ultimele saptamani la scoala: teste zilnic, somn ioc, teme cu gramada. Am simtit nevoia sa dorm si atat.

De dimineata, m-am intalnit cu o buna prietena de-a mea, Denisa, studenta la Litere la Sibiu. N-am mai vorbit de mult cu ea si m-am bucurat cand am vazut-o. Mi-a prins bine sa vorbesc cu ea, si nu stiu de ce m-a facut sa-mi dau seama ca ar trebui sa scriu mai mult. Nu neaparat pe blog, ma refer in primul rand la galeria de pe dev… http://snowinjuly.deviantart.com si sa pun mai multe poze.

Mi-am dat seama ca ar trebui sa o iau mai usor (chestie pe care Liviu mi-a spus-o de atatea ori incat am pierdut numaratoarea si are dreptate) si sa nu mai fiu mereu in priza. De-aia mi-am petrecut restul zilei citind, lenevind si facand o baie lunga. Ma intreb ce ma asteapta saptamana viitoare. In orice caz, am planuri mari legate de mine: vreau sa ma pun complet pe picioare pana incepe scoala; o sa trec pe la sala, o sa dorm cum trebuie, daca-i vreme buna o sa ies cu bicicleta etc.  Sigur o sa-mi prinda foarte bine. A, da, si pentru ca-i vacanta, o sa incerc sa petrec mai mult timp cu Liviu. Din pacate, in timpul scolii nu mai e asa mult timp liber ramas pentru noi.

A, da, sa nu uit. De dimineata m-am intalnit si cu Ileana. Mergea sa cumpere carne. Maine mergem la o plimbare. Can’t wait!

Mi-e tot dor de Liviu…





End of an Era

29 01 2009

M-am uitat la End Of An Era. Ultimul concert Nightwish cu Tarja Turunen. L-am mai vazut, dar ce sa fac, sunt fan. Ata Ete. Deci am o marturisire de facut (stiu ca nu se incepe cu deci)…eu am plans la concertul ala. Mi-as fi dorit enorm sa fiu acolo sa ii vad live, dar daca nu a fost sa fie, asta e. Cu toate astea, trupa a cantat live, atat de „live” incat pur si simplu le simt inca forta dupa 3 ani de la concertul ala, prin calculator, desi am niste boxe de o putere jenant de mica. Mi-am amintit si de concertul Scorpions la care am fost anul trecut. Unele concerte sunt BUNE. Unele trupe sunt VALOROASE. God, i-am vazut si pe Iris live la mare acum ceva ani buni. Si ei sunt buni. Chiar mi-au placut, m-au impresionat. In orice caz, mi-am amintit de ce m-am indragostit de muzica unor trupe ca astea. Si ca pentru mine rock-ul nu e doar un fel de „mostenire”. Si m-am intrebat de ce noi romanii de multumim cu concerte de mana a doua in care artistul nu are altceva de aratat decat un fund, sau un par blond, sau niste sani sau… orice alta chestie fizica. Vreau artisti adevarati… care chiar canta..Metallica, Nightwish, Manowar, vreau zei ai muzicii…

Asa ca o concluzie… nimeni nu o sa mai poata canta Phantom of the Opera cu aceeasi forta ca Tarja Turunen si Marco Hietala. Pentru ca i-a auzit si pe Iron Maiden, si pe Theater of Tragedy, si nu am simtit ce am simtit ascultandu-i pe ei. Chiar a fost sfarsitul unei ere…din pacate.

 

P.S. Liviu, mi-e dor de tine!





N-am titlu, ca mi-e somn.

28 01 2009

Manelele. Uite ca am ajuns intr-un final si la acest subiect delicat. De ce? Pai e simplu. Ieri seara stateam in pat si incercam sa ma odihnesc, cand vecinul meu de sus/jos a dat dtrumul TARE la manele. Uite, eu n-am nimic cu tine daca asculti manele atata timp cat nu ma fortezi si pe mine sa le ascult. Dar in momentul in care eu stau in pat si motai si tu-mi pui manele tare mie-mi vine sa te iau de par si sa te bat in lege. Am niste intrebari interesante: Cand o sa aud atata metal incat sa-mi iasa pe urechi si sa ma enervez? Cu ce anume ramai tu din manele? Cu ce te incalzeste ca Guta sau mai stiu eu cine are inca un dusman? Nu serios. Lasa la o parte porcariile gen „manelele e pah val” si pune-ti intrebarile astea. Stiu ceva ce vei raspunde daca ai bun simt si ceva in cap.

In fine. Hai sa lasam manelele in pace. Ideea e ca se apropie vacanta si eu abia astept! Mi-e greu sa ma ridic din pat, mi-e greu si sa-mi trag pe mine blugii/fusta dimineata. Adevarul e ca serile mele s-au mai prelungit cu cate o ora sau doua si asta se vede dimineata cand behai de somn. De-aia imi doresc cu disperare sa nu mai trebuiasca sa incep sa behai de dimineata de la 6:30 si sa pot sa ma trezesc pe la 11-12-13.  Uite ce ravagii face trezitul:nici n-am titlu la post, ca mi-e prea somn ca sa pot mai veni cu un titlu potrivit. In plus, tre’ sa ma intorc la info. Pa.





Colectie de cesti

25 01 2009

Din motive obiective, am fost obligata sa-mi revizuiesc comportamentul si atitudinea fata de viata in ultima vreme. Si am observat o chestie. Am tendinta de a lasa cesti la mine pe birou, multe. Ca o colectie. Weird, huh?





Inainte de vacanta

23 01 2009

Ui’ ce-am scris eu ieri. Scuze ca n-am postat-o, dar aseara imi picau ochii in gura si n-am mai avut chef de calculator. More to come tonight!

 

Regret ca nu reusesc sa scriu pe blog intr-un mod ceva mai organizat si cu o frecventa mai ridicata. Trec prin perioada aia dinainte de vacanta. Stii, aia in care toti isi amintesc de notele pe care trebuia sa ti le dea in timpul semestrului? Da, alea. In fine, am cate un test in fiecare zi, plus stresul cauzat de chimie (unde trebuie sa ma asculte – sunt papuc la chimie) si de sport (tipu’ refuza in mod constant sa imi dea nota pentru cum joc baschet pe motiv ca pot mai mult. Eh, whatev..), materii cu care planuiesc sa inchei socotelile luni si marti. Cu toate astea, nu pot sa zic ca nu am avut parte de ceva peripetii,hehe. Sa va povestesc despre ce-I vorba. Nu mult dupa povestea cu taximetristul nesimtit m-am dus la sala. Sala era, ca de obicei, plina. Mereu e plin iarna. Si ma apuc eu si lucrez, transpir acolo din toate puterile, si mai vine un grup. Deja era, in mod clar, prea multa lume. Si toti stim ce se intampla cand sunt multe femei puse la un loc. Povestesc. Mult si fara rost. Nu ma deranjeaza atata timp cat o fac pe un ton adecvat. La urma urmei, toate suntem acolo sa lucram, nu? Dar mi se pare teribil de deranjant cand toate vorbesc tare si incearca sa se acopere una pe cealalta. Asa ca am avut parte si de un antrnament al capacitatii mele de a ma stapani. Si inca unul destul de intens. In rest, seara a trecut fara incidente. Azi dimineata… ma indreptam cu tragerea de inima pe care o experimentez in fiecare dimineata (ioi…inca o zi… nu se mai termina…) spre mult-iubita scoala. In drum, trec pe la nenorocitul ala de semafor unde am fost plesnita peste fund (am scris undeva despre asta). Si stateam eu la semafor, ca-n fiecare dimineata, cand numai ce il vad pe unu’ (ma jur ca nu l-am mai vazut, dar nu era mic, chel si gras) ca vine si se pozitioneaza langa mine. Se uita la mie si spune ceva de genul “si…ce mai faci frumoaso?”. Tin sa mentionez ca eu nu sunt in toane foarte bune dimineata si singurul om care a reusit pana acum sa se inteleaga cu mine la ore mici e Liviu. Gaaah. In general nu ma obosesc sa deschid gura sis a ripostez dar de data asta am facut-o. “vezi-ti ba de treaba” i-am zis. Si m-am carat. Se facuse verde. Ma duc. Maine ma asteapta doua teste. Unul la mate si unul la romana. Wish me luck, I really need it.





Taximetristi

19 01 2009

Azi mi-am incalcat unul dintre principiile fundamentale ale vietii, si anume „Mergi pe jos, ca stii ca poti”. M-am dus la scoala cu taxi, ca nu mi-a sunat alarma de la telefon. In fine, ce voiam sa subliniez e ca am observat o chestie, la marea majoritate a taximetristilor. Deci fiti atenti: in cazul in care clientul aflat in masina e o fata/femeie singura, ei se vor apuca obligatoriu sa vorbeasca cu ea. Ma rog, sa incerce, in cazul meu. Dimineata sunt foarte morocanoasa si nu are niciun rost sa incerci sa porti o conversatie cu mine daca nu tin la tine in mod special sau nu e trecut de 9 in zilele de scoala sau de 11 in weekend. Bun. Ca sa arat ca nu vreau sa fiu deranjata in dimineata asta, ma pun pe bancheta din spate, recit poezia („pan’ la Eliade, va rog”), dupa care imi infig castile adanc in urechi. Mno, mai stau un pic si numa il aud pe asta… „mno ce mai faci, la scoala?” „da ma, la scoala, nu vezi?n-ai auzit?” imi venea sa-i trantesc. In schimb am zis un „mhm” inecat, vizibil deranjata. Ce ma deranjeaza e ca sunt incredibil de stupizi.

A, da. Sa nu uit. Sambata n-am trecut. Atata va spun. A, si ca dup-aia am dormit o gramada. I slept it all away.  Somnu’ chiar ajuta.