Vorbesc in nume propriu

Vinerea trecuta a fost 13. Superstitiosii au stat sub pat. Maaaaare prostie, pentru ca Sighisoara a avut iar parte de un concert la care merita sa mergi . Am avut ocazia sa-i vedem si pe ominii de la Federal, care nu mai cantasera de mult. In colaborare cu Alex, pentru care vineri 13 a fost o zi productiva. Baietu’ si-a facut debutul pe scena. In seara cu pricina. Cu pletele-n vant. Cu flying-V-ul in brate. Si baietul a rupt tot. Bravo man. Bravo copchii.

Apoi a urmat Cadett, care nu mai are nevoie de introduceri si descrieri. Tot ce tre’ sa stiti e ca de cate ori urca baietii astia pe scena toata lumea striga “bis, bis, bis, bis!” si le scandeaza numele. Mai tre sa zic ceva? Cred ca va imaginati si voi . Oricum, oamenii s-au urcat pe scena, au facut ce-au stiut ei mai bine, au coborat, lumea tot a strigat “cadett”. Hmm… cred ca cei de la Tru Mind s-au simtit putin inferiori, ei nu au fost atat de aclamati.

True Mind au fost…True. Adica sunt un fel de copie Nightwish, sunt ok, insa mai au de lucrat, avand in vedere calibrul trupei cu care vor sa se compare.. Mai au de lucrat si la pretentiile pe care le au de la cei de la sonorizare. Plm, 45 de minute? Sincer, i-am ascultat pe youtube inainte sa ma duc la concert si am ramas cu un gust amar. Suna ca curu’. Era un vacarm de nedescris acolo. S-a dovedit insa ca a fost vina inregistrarii si oamenii suna ok live. Piese  proprii au si mie sincer imi place cum se misca pe scena. Mai ales vocalista lor. Bai ce plamani are tipa!

Si ca sa fie totul ok, am racit cobza. Sunt praf, abia respir, ma doare gatul si tusesc ca un fumator de 50 de ani. A, si cred ca imi trece Amazonul prin nas. Sexy, nu credeti? Ma rog, trebuia sa racesc si eu odata iarna asta. Oricum o sa am grija sa nu se mai intample a doua oara. Si asta pentru un singur motiv: ceai de ceapa.

Mirobolanta-mi mama a auzit ca ceaiul de ceapa ajuta la raceala. Ca face bine. Ca ioai ce bun si sanatos e el.  Nu are de un’ sa stie ce posirca  nenorocita beau eu de 3 ori pe zi, si indulcita (NU imi plac bauturile indulcite). Mi se intoarce stomacul pe dos si zac in pat nemiscata, alba ca varul, cate-o ora doua.

Ma rog, o sa treaca.

…Sau de ce nu imi plac duminicile.

Eu ador sambata. Si vinerea. Mai ales vinerea. Vin de la scoala, ghiozdanul dupa usa si pa! Nu-l mai misc de acolo pana duminica. Vinerea seara e chef, ca no, o data pe saptamana e vineri, sambata la fel, si apoi vine duminica. O zi cu o dimineata din aia in care te trezesti mahmur si fara chef, in care plamanii urla dupa o tigara, si n-ai, ca le-ai fumat toate ieri, in timp ce radeai ca tampitu’ cu prietenii si beai o bere/un suc/ o cafea. Colac peste pupaza, tre sa te apuci si de teme, ca maine-i luni si nu poti sa te duci cu mainile-n buzunar. Cel putin daca esti eu sau frate-meu. Pe scurt, cand imi imaginez duminica, imi vine in minte un zid imens, greu catre imposibil de escaladat, si care se mai si darama la prima miscare gresita, ca sa trebuiasca sa-l si construiesti inainte sa te apuci sa te cateri din nou. Drame de duminica, asa imi place sa numesc sentimentele astea.

Dar ar mai fi ceva legat de duminica… ceva ce sigur o sa para ciudat. Mama e acasa toata ziua. Dupa ce in timpul saptamanii ne incrucisam drumurile numai pentru cateva ore pe zi, mi se pare super ciudat sa stau cu ea o zi intreaga, daramite sa-mi fac temele cu ea prin preajma. Asta e ceva ce nu mai fac din clasa a…treia. Oricum…nu cred ca o sa ma mai pot obisnui cu treaba asta vreodata.